Președintele Coreei de Sud declară legea marțială împotriva „forțelor anti-statale pro-Nord”. Parlamentul votează ridicarea ei

0
31

Președintele sud-coreean, Yoon Suk Yeol, a declarat marți legea marțială într-o alocuțiune televizată în care a acuzat principalul partid de opoziție al țării de simpatie cu Coreea de Nord și de activități anti-statale.

Actualizare 20:00 (3:00 locală) – Armata spune că legea marțială va fi menținută până când va fi ridicată de președinte

Armata sud-coreeană afirmă că va menține legea marțială până când aceasta va fi ridicată de președintele Yoon Suk Yeol, în ciuda votului parlamentului care a blocat aplicarea acesteia, potrivit radiodifuzorului național al țării, citat de BBC.

Au fost ciocniri dintre protestatari și forțele de securitate care au încercat să baricadeze Adunarea Națională.

Actualizare 18:30 (ora 1:30 locală) – Parlamentul din Coreea de Sud a votat pentru blocarea deciziei președintelui de a declara legea marțială, potrivit agențiilor de presă Yonhap și Reuters.

În jurul orei 01:00, ora locală, președintele Adunării Naționale Woo Won-sik a prezentat o rezoluție prin care a solicitat ridicarea legii marțiale.

Rezoluția a fost adoptată apoi cu 190 de voturi pentru, din cei 300 de membri ai partidelor de guvernământ și de opoziție prezenți la vot.

Președintele Adunării Naționale a anunțat că trupele sud-coreene părăsesc clădirea parlamentului, transmite agenția de presă Yonhap.

Soldații intraseră în clădire la scurt timp după declarația președintelui care a decretat legea marțială.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments