VIDEO Ambulanţă implicată într-un accident grav pe o șosea din Vrancea. O persoană a murit, iar mai multe sunt rănite

0
89

În eveniment au fost implicate un autoturism şi o ambulanţă care aparţine unui spital din Bucureşti.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea au anunţat că, vineri dimineaţ, poliţitşii au fost anunţaţi prin apel la 112 cu privire la faptul că s-a produs un accident în apropierea municipiului Adjud, pe DN2 – E 85.

„Din primele cercetări efectuate la faţa locului rezultă că accidentul, în care au fost implicate două autovehicule, dintre care o ambulanţă privată ce aparţine unui spital din Bucureşti, s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, derapare şi pătrunderea pe contrasens”, au anunţat poliţiştii.

În urma accidentului pasagerul din dreapta faţă din autoturism a murit, iar pasagerul stânga spate tot din autoturism a fost grav rănit. De asemenea, au fost rănite uşor alte trei persoane, dintre care două cadre medicale din ambulanţa privată şi şoferul autoturismului.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments