VIDEO Un avion de linie s-a prăbușit în sud-vestul Coreei de Sud / Până în prezent s-a confirmat decesul a 122 de persoane

0
46

Avionul „Jeju Air” transporta duminică 175 de pasageri, plus cei șase membri ai echipajului, atunci când a aterizat forțat și a luat foc pe aeroportul din comitatul Muan, Coreea de Sud. Cauza acestui accident este estimată a fi lovirea unei păsări sau condițiile meteorologice nefavorabile. Avionul, listat ca fiind un Boeing 737-800 pe FlightAware, venea din Bangkok, Thailanda, relatează CNN.  Până în prezent s-a confirmat decesul a 122 de persoane.

UPDATE 6

Avionul prăbușit a făcut apelul de urgență  la scurt timp după ce turnul de control ar fi avertizat asupra păsărilor din zonă, potrivit unui briefing al Ministerului Transporturilor, informează CNN.

Avionul a încercat inițial să aterizeze pe pista nr. 01, când turnul de control a avertizat că în zonă sunt păsări și că este posibilă un accident. Aproximativ un minut mai târziu, pilotul a făcut un apel de urgență către turnul de control.

Turnul de control a instruit avionul să aterizeze în direcția opusă, pe pista nr.19. Pilotul a urmat instrucțiunile, dar avionul a aterizat pe burtă, fără să mai poată frâna, a lovit echipamentul de navigație de la sol iar apoi s-a izbit de un perete și a explodat.

Încercarea de aterizare a avut loc la aproximativ două minute după ce pilotul a făcut apelul de urgență, potrivit ministerului. Autoritățile își continuă ancheta.

UPDATE 5

Bilanțul victimelor prăbușirii avionului  „Jeju Air 2216” pe Aeroportul Internațional Muan din Coreea de Sud a crescut la 122 de morți, cu doar doi supraviețuitori, potrivit Serviciului de pompieri al Coreei de Sud. Dintre persoanele decedate, 54 sunt bărbați și 57 sunt femei, în timp ce sexul a altor 11 persoane decedate rămâne încă necunoscut, potrivit autorităților.

Se preconizează că majoritatea celor aflați în avion au murit. Doar două persoane au supraviețuit –  membri ai echipajului, un bărbat și o femeie, care s-ar fi aflat în spatele aeronavei – potrivit echipei serviciului de pompieri.

Avionul Jeju Air transporta 181 de pasageri și membri ai echipajului când s-a prăbușit duminică dimineața.

UPDATE 4

Compania Boeing transmite condoleanțe familiilor celor decedați în accidentul aviatic din Coreea de Sud, potrivit CNN.
Zborul Jeju Air 2216 de la Bangkok, care este listat pe site-urile de urmărire a zborurilor ca fiind un Boeing 737-800, s-a prăbușit duminică dimineața pe Aeroportul Internațional Muan. „Am fost în contact cu Jeju Air în legătură cu zborul 2216 și eram pregătiți să îi sprijinim”, a afirmat Boeing într-o scurtă declarație postată pe rețeaua X. „Transmitem cele mai profunde condoleanțe familiilor care au pierdut persoane dragi și gândurile noastre rămân alături de pasageri și echipaj”, a adăugat compania.

Gigantul aeronautic american Boeing a avut o perioadă turbulentă în ultimii ani, inclusiv două prăbușiri ale avionului 737 Max, o tragedie pentru care compania a acceptat să pledeze vinovată pentru înșelăciunea Administrației Federale a Aviației în timpul procesului de certificare a avionului. Totuși, analiștii descriu Boeing 737-800 drept un „cal de povară” fiabil al cerului, cu un record de siguranță extrem de solid.

UPDATE 3

Numărul morților în urma prăbușirii avionului Jeju Air pe Aeroportul Internațional Muan din Coreea de Sud a crescut la 96, potrivit Serviciului de pompieri din Jeolla de Sud.

Printre morți se numără 47 de bărbați, 48 de femei și un copil al cărui sex nu a fost confirmat.

Se preconizează că majoritatea pasagerilor și a membrilor echipajului au murit, conform unei actualizări anterioare a serviciului de pompieri.

Numărul supraviețuitorilor rămâne la 2, ambii membri ai echipajului, un bărbat și o femeie.

Avionul Jeju Air transporta 181 de persoane (175 de pasageri și șase membri ai echipajului) când s-a prăbușit duminică dimineața.

În acest moment, bilanțul oficial în privința victimelor: 85 de morți. Se preconizează, însă, că majoritatea pasagerilor și echipajului au murit.

Dintre persoanele confirmate ca fiind decedate, 39 sunt bărbați și 46 sunt femei, au declarat serviciile de urgență coreene, în timpul unei conferințe de presă la fața locului.

Două persoane au supraviețuit, fiind transportate la spital. Ambii erau membri ai echipajului, un bărbat și o femeie, potrivit echipei de salvare.

UPDATE 1

Președintele interimar al Coreei de Sud, Choi Sang-mok, a sosit la Aeroportul Internațional Muan, unde un avion „Jeju Air” s-a prăbușit duminică dimineața, potrivit Ministerului Transporturilor duminică.

Choi a solicitat să fie mobilizate „toate echipamentele și personalul de specialitate” pentru a răspunde accidentului aviatic de pe Aeroportul Internațional Muan, potrivit comunicatului de presă al Ministerului de Interne și al Siguranței.

Choi ocupă funcția de președinte interimar al Coreei de Sud doar de vineri. El a preluat funcția după ce atât președintele Yoon Suk Yeol, cât și înlocuitorul său Han Duck-soo, au fost destituiți de parlament în cadrul crizei politice care a zguduit Coreea de Sud în ultimele săptămâni.

Știrea inițială

Potrivit pompierilor, este posibil ca o pasăre să fi provocat duminică aterizarea forțată a avionului sud-coreean pe Aeroportul Internațional Muan.

„Cauza acestui accident este estimată a fi lovirea unei păsări sau condițiile meteorologice nefavorabile, iar cauza exactă va fi anunțată ulterior printr-o anchetă comună cu agențiilor responsabile”, a declarat șeful Departamentului de pompieri din Muan, Lee Jeong-hyun, în cadrul unei conferințe de presă.

Imaginile de pe aeroport în dimineața accidentului arătau un cer albastru senin.

Pompierii au declarat deja că sunt de părere că un fel de defecțiune a trenului de aterizare a contribuit la accident, iar imaginile arată că aeronava a alunecat pe burtă înainte de a lua foc.

Zborul Jeju Air 7C 2216 transporta 181 de persoane (175 de pasageri și șase membri ai echipajului) de la Bangkok, Thailanda, la Aeroportul Internațional Muan din Coreea de Sud.

Până în prezent, s-a confirmat decesul a 85 de persoane. Doi membri ai echipajului au fost salvați și transferați la spitale. Majoritatea pasagerilor rămași sunt prezumați morți, potrivit serviciilor de urgență.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments