Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, mai multe avertizări meteo pentru intervalul 2 ianuarie, ora 10, până pe 4 ianuarie, ora 10. România urmează să fie afectată de precipitații moderate, ninsori în zonele montane, intensificări ale vântului și polei izolat.
Potrivit ANM, începând cu noaptea de joi spre vineri, precipitațiile vor cuprinde treptat vestul, nordul și centrul țării, urmând ca până vineri seară să ajungă și în regiunile sudice. În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, se vor semnala ploi, în timp ce în Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei precipitațiile vor fi mixte. La munte, ninsorile vor domina, iar stratul de zăpadă proaspăt depus va ajunge la 10-20 de centimetri. Pe alocuri, există riscul formării poleiului, iar cantitățile de apă pot depăși 20 l/mp în unele regiuni.
În paralel, meteorologii au emis și avertizări de tip cod galben și cod portocaliu pentru intensificări ale vântului și viscol. Începând cu dimineața zilei de 2 ianuarie și până pe 3 ianuarie, la ora 12, zonele montane din Carpații Orientali, Occidentali și vestul Carpaților Meridionali vor fi afectate de rafale de vânt care pot atinge 60-90 km/h. Zăpada va fi troienită, reducând vizibilitatea sub 100 de metri.
În noaptea de 2 spre 3 ianuarie, în intervalul orar 22:00 – 10:00, va fi în vigoare un cod portocaliu de viscol puternic. La altitudini de peste 1700 de metri, în Munții Apuseni, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali, rafalele vor depăși 110-120 km/h, iar vizibilitatea va fi extrem de redusă, sub 50 de metri.
De asemenea, zona joasă a județelor Bihor, Suceava și Neamț va resimți temporar intensificări ale vântului, cu viteze de 50-60 km/h, până pe 3 ianuarie, ora 03:00.