Vlad Pascu a venit astăzi în faţa judecătorilor din Mangalia, la ultima înfăţişare a procesului privind tragicul accident din staţiunea 2 mai. Atât avocaţii victimelor, cât şi asiguratorul care ar trebui să-i despăgubească pe supravieţuitori şi pe familiile victimelor, au cerut pedeapsa maximă pentru Pascu: mai bine de 10 de ani de închisoare. Sentinţa rămâne însă în pronunţare. Vom afla verdictul pe 31 ianuarie.
Vlad Pascu a fost scos din arest şi adus în sala de judecată în jurul orei 10 dimineaţă. La ultima înfăţişare, procurorul de caz a cerut pedeapsa maximă: 10 ani, 6 luni și 20 de zile. Prea puţin, cred rudele victimelor. „Acea femeie care a dat peste cei patru oameni a primit 24 de ani. Nu vreau 24, vreau exact vârsta băiatului meu, 21 de ani să primească”, a declarat Valentin Olariu, tatăl lui Sebastian. „Zece ani pentru fiecare! 10 ani pentru Roberta, 10 ani pentru Sebi, cinci ani măcar pentru Cristina şi ceilalţi doi”, a declarat Ştefan Dragomir, tatăl Robertei.
Cinci avocaţi l-au apărat pe Vlad Pascu
Cinci avocaţi l-au apărat pe Vlad Pascu. În timpul pledoariilor, părinţii tinerilor ucişi au ieşit din sală. „Ne-a adus aminte cum au fost găsite victimele, soţiei mele i s-a făcut rău, a ieşit din sală, da, şi eu am ieşit din sală că nu am mai putut să ascult”, a declarat Valentin Olariu, tatăl lui Sebastian. S-a mizat pe aceeaşi apărare – învinuirea presei pentru reputaţia lui Pascu. „Știați că dacă pui 100 de furnici negre și 100 de furnici roșii într-un borcan, nu se va întâmpla nimic? Dar dacă scuturi borcanul tare, furnicile încep să se omoare între ele”, a declarat avocatul apărării.
Chiar Vlad Pascu a susţinut astăzi o declaraţie în faţa instanţei în care a reiterat faptul că îşi regretă faptele şi că portretul zugravit de mass-media ar fi nedrept. „Am fost olimpic la matematică. E ridicol, anumite acuzații care mi s-au adus astăzi”, a declarat Vlad Pascu. La momentul tragediei, Vlad Pascu a fost sub influenţa a 6 substanţe interzise, patru dintre ele-droguri de mare risc. Şi asiguratorii au cerut azi pedeapsa maximă pentru Pascu, invocând faptul că nicio sumă de bani nu ar putea aduce linişte familiilor indoliate.
„Nu cred că are regrete, degeaba spune. Tot atitudinea sfidătoare, tot atitudinea oamenilor cu bani din ţara noastră”, a declarat Mihaela Olariu, mama lui Sebastian. „M-a surprins iar declaraţia că niciun vinovat nu e în sală, că vinovatul este statul român”, a declarat Adrian Cuculis, avocatul victimelor. Instanţa a rămas în pronunţare până pe data de 31 ianuarie. Aşadar peste două săptămâni ar trebui să avem o decizie finală, o sentinşă pe care părinţii victimelor spun că oricum o vor ataca la curtea de apel. După proces, familiile victimelor s-au îndreptat spre locul tragediei, pentru a mai aduce un omagiu studenţilor care şi-au pierdut viaţa acum un an şi jumătate.