Proiectantul trenului metropolitan va fi desemnat în prima jumătate a lunii ianuarie

0
60
Primăria Iași a stabilit un nou termen pentru depunerea ofertelor pentru realizarea studiului de fezabilitate în vederea introducerii trenului metropolitan la Iași. Inițial, ofertele trebuiau deschise pe 30 decembrie, dar, la solicitarea mai multor firme, municipalitatea a amânat termenul până pe 14 ianuarie, conform apix.
Administrația locală se află într-o cursă contra cronometru: proiectul tehnic trebuie spre finanțare cel târziu în luna iulie 2025, altfel nu va putea fi accesate fonduri pentru reabilitarea de linii, realizarea unui nou segment de cale ferată, modernizarea și înființarea de stații sau achiziții de trenuri moderne. Valoarea estimată a contractului se ridică la 10,5 milioane lei (fără TVA). Odată ce vor fi deschise ofertele, Primăria trebuie să selecteze rapid oferta cea mai bună, orice întârziere punând în pericol finanțarea proiectului. Potrivit documentației de atribuire a contractului, în întocmirea studiului se va lua în considerare o rețea de cale ferată existentă care va fi modernizată (55 km), la care va fi adăugat un tronson nou, între Aroneanu și Vlădiceni (10,5 km), cu scopul de a asigura transport spre Aeroport. Traseele propuse vizează introducerea trenului metropolitan spre zone din Podu Iloaiei, Ungheni, Aroneanu, Holboca și Ciurea.  
0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments