Două ore ar fi stat Denisa Ionașcu la sediul DNA Iași pentru a da mai multe informații cu privire la prelungirea raporturilor de serviciu a unor angajați, chiar dacă au împlinit vârsta pensionării. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție vor să afle dacă prevederile din Codul Administrativ au fost respectate.
„Am rămas martor. Cu siguranță că am încredere în profesionalismul instituției. Nu am făcut niciun acord niciodată cu procurorii (n.r. – cu DNA). Am încredere că legea e respectată și aplicată corect”, a declarat Denisa Ionașcu la ieșirea din sediul DNA.
38 de angajați ai primăriei se află în prezent în această situație. Ei urmează să-și piardă locul de muncă de îndată ce hotărârea Curții Supreme va fi publicată în Monitorul Oficial. Printre cei care nu vor mai lucra în Primărie se numără și directorul Finanțelor locale, precum și alți directori din subordinea acesteia.
„Este într-adevăr o lovitură, dar o lovitură pe care o așteptam, de altfel, pentru că ei își atinseseră pragul de vârstă și de contribuții la bugetul de stat pentru a deveni pensionari. Rămân într-adevăr niște sectoare de activitate descoperite, va trebui să le completăm. Avem oameni competenți care să succeadă temporar pentru a duce mai departe activitatea Primăriei și vom începe să facem o selecție. Este absolut obligatoriu, mai ales în serviciile tehnice. Cea mai grea lovitură acolo este pentru că pleacă opt ingineri, opt ingineri pentru Primăria Iași este mult”, spune primarul Mihai Chirica.