Stimați coledzi muncipali, se egzistă, la frumosul nostru oraș de pe șapte căline, una dintre cele mai nesâmțâte încrengături. Apă cheoară vitală, o enstetuțiune publică condusă de un odios doreluș carierist din istoria frumosului nostru giudeț. Am cetit șî noi cu nețărmurită revoltă, în publicațiunea Don Patronului nostru, povestea tragicomică a acestui măscărici bugetar. Dar Don Patronul nostru a fost foarte elegant cu această mangafa, lipsită de orice bonsens șî educațiune. Nu discutăm aici despre tătă liota de cumetri, rude, sinecuriști, tăți angăjați cu familiile până la a zecea spiță pe spinarea contribuabilului muncipal și giudețan. Nu! Nici despre zăcile de mii de euroi încasate lunar de acest trântor de lux șî de sutele de mii impărțite cu neamurile șî protejații, tăți pripășiți cu voia mangafalei în instuțiune. Ci vom vorbi, bibicilor, despre jecmănirea domniilor voastre. Apa cheoară vândută la robinetele domniilor voastre, de mafioții ăștia locale, este cea mai scumpă din tătă țara. Da, da! Nesâmțâtul a tot urcat prețul. S-a ajuns la 20 de roni de plătit pentru o amărâtă de unitate! Ca în Sahara, stimaților, ca în Sahel! La câtă apă avem joi, până și în galoși! Oare de ce? Simplu, stimaților! Nu le mai ajunge! Dacă vă uitați la envestiții e dezastru, stimaților, câteva țevi de apă în două-trei sate în zăci de ani. Și cam atât. Iar Dorelul ăsta acvatic ne râde la tăți în nas, cu sălariu mai mare decât chear Șăful la lume, Bădia Trump, stimaților. Mare mangafa, multă nesâmțâre trebe să ai, să fii așa de nerușânat, indolent șî obraznic. Ce ar zâce oare nenea Iancu? Vă zâcem noi, onorabililor: ducă-s-ar pe aqua sâmbetei așa moftangiu, stimați concetățeni! Pe aqua sâmbetei, nu alta. Așa ar zâce.
