Comitetele pentru Situații de Urgență, convocate în mai multe județe ale Moldovei, ca urmare a atenționărilor meteorologice

0
52

În zonele afectate de ger, autorităţile s-au mobilizat pentru adăpostirea persoanelor fără locuinţă şi a celor care trăiesc în spaţii neîncălzite.

În municipiile Botoşani şi Dorohoi au fost identificate 24 astfel de persoane, a căror cazare în spaţiile special amenajate se face după evaluarea stării de sănătate în Unităţile de Primiri Urgenţe.

Și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență din Iași s-a reunit, astăzi, în ședință extraordinară. Prefectul interimar al Iașiului, Felix Guzgă, a transmis o circulară autorităților locale din județ prin care îi avertizează să țină în stare de funcționare utilijele pentru deszăpezire.

Felix Guzgă: Am convocat o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. În cadrul acestei ședințe, au fost analizate și dispuse o serie de măsuri care să vină în sprijinul populației. Astfel, instituțiile cu atribuții în acest domeniu vor pregăti toate echipele și utilajele pentru a putea interveni rapid în cazul unor situații de urgență. De asemenea, se vor monitoriza toți pacienții vulnerabili și se va asigura transportul către unitățile medicale atunci când va fi necesar. De asemenea, se vor efectua verificări în zonele în care se află persoane fără adăpost. Aceste persoane identificate vor fi transportate la centrele de cazare puse la dispoziție de către autoritățile locale. O altă măsură presupune identificarea și pregătirea tuturor spațiilor care pot fi utilizate pentru cazarea temporară a persoanelor aflate în dificultate.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments