Delir la mitingul lui Georgescu: „Anca, te iubim”. Anca Alexandrescu i-a injurat in fata lui Georgescu pe alti jurnalisti: „Mars de aici!” – VIDEO

0
47

Momente halucinante la mitingul sustinatorilor lui Calin Georgescu din Piata Victoriei. Manifestantii i-au adus osanale Ancai Alexandrescu de la Realitatea Plus, iar aceasta s-a apucat sa-i injure pe jurnalistii pe care nu ii agreaza chiar in fata lui Georgescu.

Desi pretinde ca e jurnalista, Anca Alexandrescu s-a comportat alaturi de Georgescu ca pe vremurile in care era consiliera lui Liviu Dragnea. Ea a selectat care jurnalisti sa se apropie de Calin Georgescu si a preluat pachete si mesaje de la manifestanti care erau destinate lui Georgescu.

Astfel, Alexandrescu a injurat-o pe reprezentanta Romania TV, acuzand-o ca vrea „sa fure imaginea domnului Georgescu” si apoi a injurat-o: „Mars de aici!”.

Alexandrescu a fost aclamata de sustinatorii lui Georgescu, acestia scandand „Anca, te iubim”.

Mii de oameni au venit sambata in centrul Capitalei la campania de strangere de semnaturi de sustinere a candidaturii lui Calin Georgescu la alegerile prezidentiale.

Inconjurat de multime, Georgescu a ajuns in Piata Constitutiei, in jurul orei 11,00. Schiopatand, sprijinindu-se in carje, el s-a adresat sustinatorilor sai si a semnat pentru candidatura.

„Va multumesc tuturor, va iubesc pe toti (…). Noi suntem puterea, noi suntem Unirea. Sa fim o forta care intelege sa ne unim destinele in aceasta lupta uriasa, care este astazi in fata noastra si in care am reusit sa fim unii cu altii si noi toti cu Dumnezeu. In stramosi se afla adevarul, in voi. Va iubesc, sa fiti curajosi si sa fim un popor demn. Noi suntem poporul, noi suntem unirea. Va fi un popor de oameni liberi. Va iubesc pe toti. Destinul si drepturile natiunii romane sunt vesnice”, a spus Georgescu.

Manifestantii, printre care sunt si membri ai AUR, poarta steaguri tricolore, scandeaza ‘Libertate, libertate’, ‘Turul II inapoi’, ‘Georgescu, presedinte’ si ‘Georgescu, Georgescu’.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments