Dragi cetitori iubiți și respectați, fără de care noi nu am avea nici un sens pe lumea asta. Din pacate, tăt pe lumea asta, chear în țărișoară, chear în muncipiul nostru drag, vețuiesc șî respiră niște vețuitoare tare neplăcute. Profilul acestor vietăți este acela al unor hârleți nesimțiți, șî lipsiți de bonsens. Care deși au părvenit târâindu-se în mocirla politikienească dau cu chiciorul la găleata cu lapte cald șî proaspăt, pe care îl linchesc de ani de zâle de la bugetul la care noi contribuim cu greu șî pe care ei îl căpușează. Noi nu dăm nume de astfel de parăziți cu subect șî predicat. Dar un nume putem să dăm. Băgădan Abăloasei ar putea fi unul dintre aceste personagii, cățărat pe tăt feliul de foncții, plătite cu sume emportante de la stat. Înțeleg să dai în ăștia cu toporul dacă faci banul greu, la privat, ca Don Patronul nostru par egzampl. Și ca alții ca el, care nu dorm noaptea să plătească lefuri la oameni și la stat, să funcționeze educațîunea, sănătatea șî tăte celelalte. Și să-i plătească leafa de 2000 de epuroi marțafoiului, care stă tătă zâua pe feisbuci, unde înjură guvernul care ii pune banu’ pe card de când s-a născut și până în ziua de azi, când e bătrân și viclean. Moftangiul mai încasează și din chirii, tot de la stat plătite pentru bieții refugiați ucraineni. Caracterul dubitabil al acestui oportunist se poate decoda chear pe profilul lui de feisbuci. Înainte de alegeri era propagăndist fervent al celor, pe care de după alegeri, îi înjură cu spume, incontinuu. Tot pe feisbuci. Curat murdar coane Fănică! Dar ce mai contează o mangafa în plus, într-o lume plină de mangafale empostoare, fără bonsens șî caracter!
Abonează-te
Conectează-te la 7est aici
Nu esti autentificat pe 7est sau facebook, nu poti comenta !
0 Comments
cele mai vechi