Suedia „nu exclude” trimiterea de trupe de mentinere a pacii in Ucraina, a afirmat luni sefa diplomatiei suedeze, dupa ce Regatul Unit s-a declarat dispus sa contribuie cu trupe pe tern pentru a garanta securitatea pentru Kiev si pentru Europa, informeaza Reuters.
„Trebuie intai sa negociem mentinerea unei paci juste si durabile care sa respecte dreptul international (…). Cand vom avea aceasta pace instalata, ea va trebui mentinuta si pentru aceasta guvernul nostru nu exclude nimic”, a declarat Maria Malmer la postul public Sveriges Radio.
Declaratia ministrului suedez de externe survine dupa ce premierul britanic Keir Starmer s-a declarat duminica gata sa trimita soldati in Ucraina daca aceasta se va dovedi necesar pentru a asigura securitatea Regatului Unit si a Europei. Regatul Unit joaca un rol de prim plan in sustinerea Kievului in razboiul impotriva Rusiei, ceea ce „inseamna de asemenea ca suntem gata si dispusi sa contribuim la garantii de securitate pentru Ucraina, prin trimiterea de trupe ale noastre pe teren, daca va fi necesar”, a scris Starmer in cotidianul Daily Telegraph.
„Nu spun aceasta cu usurinta”, a adaugat Keir Starmer, afirmand ca este constient de „responsabilitatea pe care o implica faptul de a pune potential in pericol” barbati si femei din armata britanica. Insa, „a ajuta la garantarea securitatii Ucrainei inseamna sa ajuti la garantarea securitatii continentului nostru si a securitatii tarii” noastre, a afirmat premierul britanic.
De asemenea, Maria Malmer a facut aceasta afirmatie in conditiile in care circa zece lideri europeni se reunesc luni la Paris pentru a discuta asupra unui proiect al presedintelui american Donald Trump de a incepe „foarte curand” discutii cu presedintele rus Vladimir Putin cu privire la incetarea conflictului in Ucraina, discutii la care Kievul si Europa nu au fost invitati.