Procurorii care efectuează percheziții de amploare în cadrul unui dosar penal privind coruperea alegătorilor au intrat și peste Alin Borcan, un influencer din Timiș, susținător al fostului candidat la prezidențiale Călin Georgescu. Momente tensionate au fost surprinse la domiciliul influencerului care a ieșit din casă cu o pușcă de jucărie în mâini.
Alin Borcan, care este supranumit regele TikTok-ului nu era acasă, a venit la câteva minute după oamenii legii.
După plecarea polițiștilor,Borcan a ieșit în fața casei purtând doar o pereche de pantaloni negri, cu o armă de jucărie în mână și i-a amenințat pe jurnaliștii de la poartă, dar și pe „hoții cu cagule” care au descins în locuința sa.
Borcan le-a spus jurnaliștilor prezenți la fața locului „să nu mai vină” acolo pentru că o să-i confunde cu oamenii legii și „va trage în ei”:
„Nu mai veniți aici, că vă confund cu ăștia și trag în dumneavoastră”, i-a zis Borcan jurnalistei Antena 3 CNN.
Oamenii legii, numiți „hoți cu cagule”
Pe oamenii legii care au efectuat perchezițiile i-a numit „niște hoți cu cagule” care au venit „să-l caute pe domnul Georgescu prin sertare” și au găsit „niște pliculețe cu nu pot să vă spun ce era în ele”.
Borcan repeta că „au venit să-l caute pe domnul Georgescu prin sertare”, apoi i-a transmis acestuia: „Domnule Georgescu, luptăm până la capăt”, ”Domnule Georgescu, fugiți că vă caută hoții”.
Alin Borcan va fi dus la Parchetul General pentru a da declarații. La începutul lui 2025, el a mai fost la poliție după ce a agresat o femeie pe stradă.