Biroul Electoral Central (BEC) a respins candidatura preşedintei S.O.S. România, Diana Iovanovici-Şoşoacă, luând în considerare hotărârea Curţii Constituţionale (CCR) de anul trecut, se arată în decizia publicată sâmbătă de BEC.
„Atât timp cât instanţa de contencios constitutional a statuat deja prin Hotărârea nr. 2/2024, raportat la acest ciclu electoral, cu privire la atitudinile, conduitele, luările de poziţie ale acestui candidat, constatând că sunt contrare principiilor şi valorilor constituţionale, Biroului Electoral Central îi revine obligaţia de a da eficienţă aspectelor reţinute de Curtea Constituţională”, arată BEC, transmite Agerpres.
În egală măsură, arată Biroul Electoral Central, în acest context, „îndeplinirea celorlalte condiţii de înregistrare a candidaturii şi a semnului electoral, apare ca irelevantă”.
Totodată, BEC aminteşte în argumentaţia deciziei că Dianei Şoşoacă i-a fost respinsă de către CCR, anul trecut, candidatura la scrutinul prezidenţial – ulterior anulat.
„Prin Hotărârea 2 din 5 octombrie 2024, Curtea Constituţională (…) a constatat că ‘înregistrarea candidaturii doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 încalcă condiţiile de eligibilitate prevăzute de dispoziţiile constituţionale (…) cu referire la valorile democraţiei, la statul de drept, la respectarea Constituţiei corelate cu garanţia
politico-militară a acestora, respectiv apartenenţa României la UE şi NATO’”, se arată în decizia BEC.
În consecinţă, „statuările Curţii Constituţionale din Hotărârea nr. 2 din 5 octombrie 2024, obligatorii şi pentru Biroul Electoral Central, conduc la concluzia că, în ceea ne priveşte candidatura doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă, nu sunt întrunite condiţiile pentru înregistrare în cadrul acestui proces electoral”.
Diana Şoşoacă este unul dintre cei cinci candidaţi la alegerile prezidenţiale din mai ale căror candidaturi au fost respinse în şedinţa de sâmbătă a BEC.
Preşedinta S.O.S. România a anunţat că va contesta decizia.
„V-am zis că o să o respingă. (…) Noi nu mai avem o ţară, ne-am bătut joc de ea, am lăsat-o în mâna lor. (…) Voi depune iarăşi contestaţie. (…) Voi depune plângere penală împotriva celor de la BEC, împotriva celor de la CCR, acesta este un stat stalinist”, a afirmat Diana Iovanovici-Şoşoacă sâmbătă, într-un live video pe pagina sa de Facebook, în care dialoghează cu susţinători ai săi.
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale din mai.
Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24:00.