În sistemul academic românesc, există un sistem de evaluare bazat pe punctaje de citări și factori de impact, care a devenit o veritabilă piață neagră a performanțelor false. Este vorba despre așa-zisa „cooperativă de citări”, o industrie care funcțonează în subteranele universităților și institutelor de cercetare din toată țara și care se ocupă practic cu comerțul de puncte pentru avansare academică. Cei care semnează articolele lor pe baza unui factor de impact, dar nu se obosesc să producă cercetări semnificative, sunt sprijiniți de acei „specialiști” care produc citări și contribuții „mărunte” pentru a-și spori propriile venituri. „Sporurile” și gradațiile de merit pe care le primesc acești indivizi nu sunt decât o recompensă pentru un sistem corupt, iar universitățile din Iași sunt băgate până în gât în acest malaxor
În sistemul academic românesc, există o realitate pe care prea puțini o cunosc și și mai puțini o vorbesc cu adevărat: sistemul de evaluare bazat pe punctaje de citări și factori de impact, introdus cu mult zel de Daniel Funeriu și păstrat în continuare de diversele regimuri universitare, a devenit o veritabilă piață neagră a performanțelor false. O piață unde ceea ce contează nu sunt cercetările științifice veritabile, ci câte citări și câte articole într-o revistă de tip ISI „chinezesc” ai reușit să acumulezi.
Este vorba despre „cooperativa de citări” care a fost descoperită întâmplător de jurnalista Emilia Șercan în Iași. Nu este un caz izolat, ci doar vârful unui iceberg mult mai mare, care se află în subteranele universităților și institutelor de cercetare din toată țara. Cei care vorbesc despre o „industrie” a citărilor, despre „comerțul” cu puncte pentru avansare, nu sunt doar teoreticieni ai corupției academice, ci oameni care trăiesc cu ochii deschiși într-un sistem care premiază statisticile în locul conținutului.
Cariere universitare construite pe indicatori falși
În esență, ceea ce s-a întâmplat la Iași este doar o manifestare extremă a unui mecanism care funcționează pe scară largă în toată țara. Cei care semnează articolele lor pe baza unui factor de impact, dar nu se obosesc să producă cercetări semnificative, sunt sprijiniți de acei „specialiști” care produc citări și contribuții „mărunte” pentru a-și spori propriile venituri. „Sporurile” și gradațiile de merit pe care le primesc acești indivizi nu sunt decât o recompensă pentru un sistem corupt, care a fost alimentat timp de ani buni.
Și ce s-a întâmplat de fapt? Un cerc vicios: rectorii, profesori, cercetători, toți cei implicați în acest sistem, își construiesc cariere bazate pe un indicator fals. Ei sunt victimele acestui sistem, dar totodată sunt complici, pentru că nu au făcut nimic pentru a-l opri. În schimb, „primesc” pe tăcute banii și beneficiile aduse de acest „sistem de evaluare”, care nu are nimic în comun cu știința reală. În loc să promoveze cercetările de calitate, sistemul încurajează furtul de date, plagiatul, și promovarea unor articole insipide doar pentru a umple cotele de citări. Un întreg sistem bazat pe indicatori care nu reflectă cu adevărat valoarea muncii științifice.
Dar cine este cu adevărat vinovat? Daniel Funeriu, care a introdus acest sistem disfuncțional, sau acei rectori și profesori care, pentru a-și obține gradațiile și sporurile, au acceptat să participe la această mascaradă? Răspunsul comporta multe dezbateri și investigații în acest măr putred care este sistemul universitar și de cercetare. Și nu este vorba doar despre un individ, ci despre un întreg mecanism care își are rădăcinile într-un sistem academic învechit, care nu știe cum să măsoare realitatea științifică.
Frauda de sistem, legalizată în ani de corupție drept o practică morală
În ultimii ani, unele universități din vest au renunțat la acest tip de evaluare bazată pe factori de impact și citări, conștientizând că o astfel de abordare nu promovează adevărata valoare a cercetării. În schimb, în România, acest sistem este promovat în continuare cu încăpățânare. Iar rezultatul nu poate fi decât un haos instituționalizat, unde „performanța” este doar o problemă de statistici, nu de valoare reală.
Dar, desigur, toate acestea sunt imposibil de demonstrat într-un mod clar, pentru că această „fraudă” este parte a unui sistem în care totul pare legal, totul se face pe baza unor proceduri „corecte” și totuși, în spatele ușilor închise, se ascund tranzacții, recompense și rețele de protecție.
Este ușor să acuzăm un individ ca Daniel Funeriu sau un rector dintr-o anumită universitate, dar adevărul este că sistemul însuși este corupt. Atât timp cât acest sistem de evaluare continuă să existe și să răsplătească valorile greșite, corupția va fi prezentă în fiecare colț al mediului academic.
Cine nu denunță această stare de fapt și tace în fața unui astfel de sistem, fie din comoditate, fie din interese personale, este un complice tacit al acestui întreg mecanism de fraudă intelectuală. Acesta este „prețul” plătit de societatea românească, iar cei care se află la conducerea universităților și a institutelor de cercetare sunt conștienți de această realitate. Și totuși, nimeni nu face nimic pentru a o schimba.
Cum vom reuși să schimbăm acest sistem corupt, care răsplătește minciuna și nu cercetarea adevărată? Poate că acest scandal de la Iași nu este decât începutul unei serii de dezvăluiri care vor ajuta la o adevărată reformă în educația și cercetarea românească. Poate că, în final, vom înțelege cu toții că sistemul academic nu trebuie să fie doar o „fabrică de puncte” și că performanța reală se construiește pe baza valorii și nu a statisticilor golite de conținut.
