Potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, anul acesta se va putea circula cel puțin de la Focșani la Adjud, iar anul viitor pe toată Autostrada Moldovei, finanțată prin PNRR, între Ploiești și Pașcani. Constructorii sunt mobilizați foarte bine, în special între Mizil și Adjud.
Pe cei 28,35 km ai Lotului Mizil -Pietroasele, asocierea româno-bulgară a ajuns la un stadiu fizic al lucrărilor de 98,6%. Sorin Grindeanu sustine ca trebuie remediată rapid problema pasajului de la km 20 pentru a putea deschide circulația în luna aprilie. Constructorii turci de pe Lotul Pietroasele-Municipiul Buzău au avansat până la 40% și vor finaliza lucrările până la sfârșitul acestui an.
Până atunci vor asigura descărcarea de pe Lotul Buzău-Vadu Pașii, unde constructorul român lucrează în acest moment la podul peste râul Buzău. Pe secțiunea dintre Focșani și Bacău, in lungime de 95,9 km, același constructor român a ajuns la stadii cuprinse între 25% și 45%.