Direcția Regională de Drumuri și Poduri caută soluții pentru relocarea într-un nou sediu

0
17

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) caută soluții pentru relocarea într-un nou sediu, iar una dintre variante, cel puțin pe termen mediu, presupune construirea unei clădiri noi, pe șos. Ștefan cel Mare. În prezent, activitatea principală a DRDP se desfășoară tot într-un imobil din Copou, pe str. Gheorghe Asachi, dar și în alte trei spații aflate la distanțe apreciabile unul de celălalt.

Anul trecut, DRDP a solicitat o eventuală preluare a clădirii în care a funcționat Gara Internațională, existând un aviz de principiu în acest an, cel puțin în ideea unei închirieri a spațiilor din incintă. Între timp, Consiliul Județean a simțit potențialul imobilului și vrea, la rândul lui, să preia imobilul pentru Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, o instituție care caută de peste 15 ani un spațiu adecvat pentru desfășurarea activității, conform apix.

„Pe șos. Ștefan cel Mare avem un spațiu, este un canton, iar construirea unui sediu acolo este o variantă de lucru. În paralel, am solicitat și de la Primărie, și de la Consiliul Județean eventuale soluții, iar, în ultimă fază, vom închiria de la unități de stat, mă refer aici la Gara Internațională. Pe termen mediu și lung, construirea sediului pe Copou ar putea fi soluția”, a declarat directorul DRDP Ovidiu Laicu.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments