Într-un birou de la Coarnele Doamnelor Capre, Don Costeleone, jupânul giudetului, își așează picioarele grele pe o masă din mahon. Ușor de spus, dar greu de ridicat, căci jupânul nu mai are vârsta de a fi prea sprinten. Deodată, cu o mișcare bruscă, jupânul vulpoi strigă: „Țibucăneeeel!!!” Oierul Țibucănel, cunoscut pentru talentul său de a număra oile… până la trei, ajunge la ușă. Mă rog, ajunge într-un final, că-i trebuia câteva minute să-și găsească pălăria. „Ce e, măi, jupâne? Mă tot chemi… de ce nu te distrezi singur, că eu acuma mulg ceva?“ Don Costeleone își ridică privirea și spune cu o seriozitate de diplomat: „Țibucănel, am venit cu o surpriză pentru tine! Mă gândesc că un om ca tine, cu atât de multă experiență în a face bani… și a-i cheltui… merită să vadă un spectacol de dans. Un dans cu ritmuri ce fac să tremure chiar și încrederea în sistemul financiar!“ Țibucănel nu știe dacă să râdă sau să se furișeze afară, dar își face curaj și intră. La lumina lămpii, două dansatoare din buric, desprinse parcă din filme cu turci, își fac apariția. „Să vă fie de folos!”, spune una dintre ele, dansând ca și cum ar încerca să scape de niște bani ce ar trebui să fie în conturile publice. „Băi, dar ce-i cu dansul ăsta? Nu-mi dau seama dacă e muzică sau e pur și simplu o glumă proastă”, zice Țibucănel, care habar n-are cum să aprecieze arta fină, ci numai hora, rusasca și sârba. „E dansul economiei, Țibucănel! Începe cu o mișcare încet, languros, pe fondul unui buget prietenos cu noi… și se termină cu faliment! Pentru ei, Uite, așa, hahaha!“, zice Don Costeleone, arătând cu mâna spre o dansatoare care se frânge într-un fel, în care chiar și Einstein ar renunța să-și mai aplice teoria relativității. Țibucanel nu poate decât să râdă nervos și să scuipe un „bună treabă!” către jupânul său. După o oră de dans, glume, mai multe damigene de vin, și cateringuri grețoase de 52.466 de epuroi, cei doi se prăbușesc pe canapelele luxoase ale biroului, cu ochii grei și portofelele goale. Portofelele bugetului public, se înțelege, bibicilorr!. „Asta da distracție, jupâne! Că doar n-o să muncim pe banii noștri, nu?”, zice Țibucănel, satisfăcut. „Desigur, Țibucănel! Banii sunt făcuți ca să circule… în cercuri strâmte… acoperite cu petice de pânză!“ Și așa, în timp ce dansatoarele din buric continuau să-și răvășească ritmurile pe banii publici, Don Costeleone și Țibucănel își făceau planuri pentru următorul proiect: „Cum să cumpărăm oile cele mai ieftine din giudet și să le vindem la târgul de pe internet.” Așa funcționează economia locală.
Nota bene: aproape 50.000 de epuroi au costat, din bani publici, dansurile jupânilor ăstora.
