În data de 1 martie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea controlului necesar trecerii frontierei, un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 51 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Elveția.
Cu această ocazie, bărbatul a prezentat pentru autoturismul în cauză un certificat de înmatriculare care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Procedându-se la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, colegii noștri au constatat că stikerele aplicate pe certificat sunt neconforme și că seria de șasiu poansonată nu îndeplinește condițiile de formă ale unei serii autentice.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, au fost efectuate verificări suplimentare după seria de șasiu reală, ocazie cu care polițiștii de frontieră au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Spania.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a fost rugat de un conațional, proprietarul autovehiculului transportat, să-l ducă în Republica Moldova. Acesta a mai declarat că odată cu autovehiculul i-au fost înmânate și documentele aferente și că nu are cunoștință despre neregulile constatate.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 55.000 euro, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.
* În aceeași zi și în același punct de frontieră, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetăţenie R. Moldova și Portugalia, în vârstă de 46 de ani, care transporta, pe o platformă, un autoturism.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Italia.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a fost mandatat de un conațional să transporte autoturismul în cauză dintr-un parc auto din Italia, în Republica Moldova. Totodată, a mai declarat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 60.000 euro, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.