În scopul realizării unei evidențe a cetățenilor români, fiecărei persoane fizice i se atribuie, de la naștere, un cod numeric personal, care este înscris în actele și certificatele de stare civilă și este preluat în celelalte documente oficiale emise pe numele persoanei respective, precum și în Registrul Național de Evidență a Persoanelor (R.N.E.P.). Cetățenii români primesc un C.N.P. doar dacă s-au născut vii, chiar și în cazul în care, la momentul înregistrării nașterii, nu mai sunt în viață. La înregistrarea naşterii, ofiţerul de stare civilă atribuie persoanei fizice codul numeric personal, pe care îl înscrie în actul şi certificatul de naştere, precum şi în toate celelalte documente care o privesc.
Așadar, codul numeric personal este un identificator unic care individualizează o persoană fizică și este utilizat la verificarea informațiilor referitoare la starea civilă a acesteia, precum și la identificarea în anumite sisteme informatice, de către persoanele autorizate, potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 97/2005.
Codul numeric personal este generat automat prin proceduri din S.I.I.EA.S.C., administrat de D.G.E.P. și atribuit electronic de D.G.E.P., S.P.C.J.E.P., D.G.E.P.M.B., S.P.C.L.E.P. sau, acolo unde nu există S.P.C.L.E.P., de primărie. De asemenea, poate fi atribuit și de M.A.E. – DCons, conform art. 155 alin (1) din Norma Metodologică din 2024 de aplicare unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă.
Prin urmare, codul numeric personal reprezintă, un element esențial în sistemul de evidență a populației, având atât un rol administrativ, cât și unul de protecție a identității. Astfel, fiecare cetățean român este unic identificabil prin acest cod, care este utilizat în diverse scopuri, cum ar fi înregistrarea și urmărirea activităților administrative, fiscale sau sociale. De asemenea, C.N.P.-ul joacă un rol important și în gestionarea corectă a datelor personale în sistemele informatice ale autorităților publice.
Codul numeric personal este alcătuit din 13 cifre, structurate în trei părţi: semnificativă, secvenţială şi o cifră de control. Potrivit art. 153 alin (3) din Norma Metodologică antemenționată, partea semnificativă este alcătuită din 7 cifre, care exprimă sexul, secolul şi data naşterii. Partea secvențială este un cod de 5 cifre care ajută la diferențierea persoanelor născute în aceeași zi și loc, utilizând un număr unic care ține cont de județul sau sectorul în care au fost înregistrate. Cifra de control este atribuită de calculator și permite detectarea eventualelor erori de înlocuire sau inversare a cifrelor din C.N.P.
În ceea ce privește atribuirea unui nou cod numeric personal, aceasta este strict reglementată și permisă doar în anumite condiții prevăzute de lege, având un caracter excepțional. Aceasta nu reprezintă o practică obișnuită și nu poate fi solicitată și nici acordată discreționar. Așadar, atribuirea unui nou CNP poate avea loc doar în situații excepționale, menite să asigure corectitudinea și integritatea datelor oficiale.
În acest sens, art. 153 alin (8) din Norma Metodologică din 2024 de aplicare unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă stabilește condițiile și situațiile în care unei persoane i se poate atribui un nou CNP. Aceste situații sunt următoarele:
- actul de naştere a fost rectificat, fiind modificate datele care intră în structura C.N.P.;
- rubrica din actul de naştere în care se înscrie C.N.P. a fost completată eronat;
- C.N.P. a fost atribuit greşit;
- solicitantul şi-a schimbat sexul;
- există neconcordanţe privind C.N.P;
Prin urmare, atribuirea unui nou CNP este un proces excepțional, justificat doar în situațiile mai sus prezentate, pentru a corecta erori sau a reflecta schimbări esențiale în identitatea unei persoane. Această reglementare contribuie la menținerea exactității datelor de stare civilă și la protejarea drepturilor cetățenilor, garantând atât securitatea informațiilor personale, cât și funcționarea coerentă a sistemului administrativ.
Potrivit art. 154 alin (4) din Norma Metodologică, odată ce a fost atribuit unei persoane, C.N.P.-ul rămâne al acesteia, neputând fi atribuit ulterior alteia, nici după decesul primei persoane.