Parchetul federal belgian a anunţat joi că peste douăzeci de percheziţii au fost efectuate în Belgia, în cadrul unei anchete pentru corupţie ce implică Parlamentul European. Mai mulți europarlamentari sunt suspectați că au primit bani de la gigantul chinezesc Huawei, pentru a le susține cauza în Parlamentul European, conform stiripesurse.
Tudor Ciuhodaru ar apărea pe lista foștilor europarlamentari anchetați că ar fi primit bani de la gigantul Huawei pentru a-i favoriza în Parlamentul European (surse)
Ar fi vorba despre:
1. Daniel Buda, actual europarlamentar PNL și lider al PNL Cluj
2. Cristian Bușoi, fost europarlamentar PNL și în prezent secretar de stat la Ministerul Energiei.
3. Tudor Ciuhodaru, fost europarlamentar din partea PSD.
Conform surselor judiciare, în anchetă sunt vizați peste 20 de eurodeputați, dar și foarte mulți consilieri ai europarlamentarilor.
Ancheta din Parlamentul European
Parchetul federal belgian a anunţat joi că peste douăzeci de percheziţii au fost efectuate în Belgia şi una în Portugalia în cadrul unei anchete pentru corupţie ce implică Parlamentul European şi practicile de lobby comercial. Mai multe persoane au fost reţinute de poliţia belgiană pentru a fi interogate. Potrivit cotidianului belgian Le Soir, ancheta vizează practicile lobbyiştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei începând din 2021, relatează AFP şi POLITICO.
Publicaţia de investigaţii Follow the Money şi publicaţiile belgiene Le Soir şi Knack au relatat prima dată despre acest scandal, scriind că procurorii cercetează infracţiuni legate de gigantul tehnologic chinez Huawei. O persoană care are cunoştinţă de anchetă a confirmat, de asemenea, că ancheta este legată de Huawei, potrivit POLITICO.
Contactat de AFP, grupul chinez de telecomunicaţii nu a oferit deocamdată o reacţie.
Poliţia federală belgiană a efectuat raidurile în primele ore ale zilei de joi, potrivit POLITICO. Două persoane care lucrează în clădirea principalului birou de lobby al Huawei din Bruxelles au declarat pentru POLITICO că au văzut ofiţeri de poliţie intrând în birou joi dimineaţa şi că erau încă în incintă la prânz.
„Putem confirma că avem o anchetă în curs privind acuzaţii preliminare de corupţie activă, falsificare de documente, spălare de bani la Parlamentul European”, a declarat un purtător de cuvânt al Biroului procurorului belgian.
Poliţia a efectuat raiduri la 21 de adrese din Bruxelles, Flandra, Valonia şi în Portugalia, a adăugat purtătorul de cuvânt. Mai multe persoane au fost reţinute.
„Corupţia ar fi fost practicată în mod regulat şi foarte discret din 2021 până în prezent, sub masca lobby-ului comercial şi luând diverse forme, cum ar fi remuneraţia pentru ocuparea unor funcţii politice sau cadouri excesive, precum cheltuielile de catering şi de deplasare, sau invitaţii regulate la meciuri de fotbal”, a declarat Parchetul federal belgian, citat de AFP. Scopul era de a „promova interese comerciale pur private în contextul deciziilor politice”, adaugă acesta.
NICIUN EURODEPUTAT NU SE NUMĂRĂ PRINTRE CEI REŢINUŢI
În centrul anchetei se află un fost asistent parlamentar angajat ca director de afaceri publice la biroul Huawei din Bruxelles.
Le Soir relatează că mai mulţi lobbyişti au fost reţinuţi pentru a fi prezentaţi judecătorului de instrucţie care conduce ancheta şi că aproximativ cincisprezece foşti şi actuali deputaţi europeni se află în vizorul anchetatorilor. O sursă din poliţie a declarat însă pentru AFP că deocamdată niciun europarlamentar nu se numără printre cei reţinuţi.
Ancheta vizează „corupţia activă în cadrul Parlamentului European”, precum şi „falsul şi uzul de fals”, toate în cadrul unei „organizaţii criminale”, a precizat Parchetul federal.
Plăţile sau alte avantaje financiare ar fi fost disimulate „în fluxuri financiare legate de plata cheltuielilor de conferinţă şi au fost plătite către diverşi intermediari”, a adăugat parchetul, precizând că acesta caută, de asemenea, probe pentru o posibilă spălare de bani. „O serie de documente şi obiecte au fost puse sub sechestru şi urmează să fie analizate în detaliu”, menţionează comunicatul.
POLITICO a scris în 2023 că serviciile de informaţii belgiene investighează operaţiunile gigantului tehnologic chinez, potrivit unor documente confidenţiale văzute de POLITICO şi a trei persoane familiarizate cu această chestiune.
Serviciul de Securitate de Stat al Belgiei (VSSE) a solicitat discuţii cu foşti angajaţi ai operaţiunii de lobby a companiei din inima cartierului european de la Bruxelles, ca parte a colectării de informaţii pentru a examina modul în care China ar putea folosi actori nestatali – inclusiv lobbyişti de rang înalt de la biroul Huawei din Bruxelles – pentru a promova interesele statului chinez şi ale partidului său comunist în Europa.
Serviciile de securitate belgiene sunt însărcinate cu monitorizarea operaţiunilor conduse de actori străini în jurul instituţiilor UE.
Un fost lobbyist care a lucrat pentru Huawei în Europa a declarat, ca răspuns la noile evoluţii: „Am avut parte de o presiune uriaşă când era vorba să ajungem la legislatori, în special venind dinspre SUA. A fost foarte dificil să ne întâlnim cu oficialii, deoarece Huawei era persona non grata”.
POLITICO a relatat, de asemenea, în 2023 că un lobbyist senior pentru Huawei l-a sunat în 2020 pe fostul comisar pentru piaţa internă Thierry Breton pe numărul său personal de mobil, într-un apel telefonic care l-a „îngrozit” pe comisar şi care a dus la o scrisoare oficială de scuze din partea preşedintelui de atunci al Huawei, Ken Hu, către şefa Comisiei Europene.
REACŢII ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN
Este a doua oară în mai puţin de trei ani când Parlamentul European, singura instituţie aleasă din UE, este zguduit de un scandal de corupţie. În cadrul afacerii denumite „Qatargate”, justiţia belgiană investighează din 2022 fapte care implică mai mulţi actuali sau foşti eurodeputaţi socialişti suspectaţi că ar fi fost corupţi de Qatar şi Maroc. Acuzate că ar fi făcut cadouri sau plăţi în numerar pentru a-şi îmbunătăţi imaginea în ceea ce priveşte drepturile omului, cele două ţări au negat întotdeauna ferm acest lucru.
Parlamentul European a declarat joi pentru AFP că a „luat act” de noua anchetă şi a promis să „coopereze pe deplin”, potrivit unei purtătoare de cuvânt.
Vestea noii anchete a provocat agitaţie la Parlamentul European din Strasbourg, unde membrii camerei sunt reuniţi în această săptămână pentru o sesiune plenară, scrie POLITICO.
Manon Aubrey, copreşedintele grupului Stângii, a declarat că „acuzaţiile sunt extrem de grave”. Aceasta „expune din nou eşecul instituţiilor europene în asigurarea integrităţii reprezentanţilor europeni şi a protecţiei democraţiei”, a spus ea.
Eurodeputatul liberal olandez Bart Groothuis a declarat că aşteaptă „un răspuns clar şi ferm din partea preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola. Credibilitatea instituţiei noastre este în joc, aşa că nu există „dacă” sau „dar”, ci ar trebui luate măsuri clare şi energice”, a arătat el.
Daniel Freund, membru german al grupului Verzilor din Parlament, a declarat că „din păcate, nu este o surpriză. Prevenirea corupţiei în UE este inadecvată. Acest caz trebuie să fie investigat rapid”, a cerut el.
„În caz că există dubii, Huawei ar trebui să fie interzisă în incintă pe durata investigaţiei”, este de părere Freund. „Trebuie să încetăm în sfârşit să tratăm astfel de incidente ca pe nişte infracţiuni minore. Corupţia trebuie pedepsită aspru”, a insistat eurodeputatul.