Universitatea pentru Științele Vieții (USV) Iași a semnat contractul pentru construirea unei arene sportive în Copou: principala componentă este construirea unui stadion omologat pentru Liga a 3-a (2.100 locuri), în condițiile în care USV are echipă de fotbal care joacă în această ligă.
Potrivit anunțului publicat în SEAP, constructorul este o asociere de firme formată din Prima Construct, Pencraft, Electric Instal și Alconep – toate companiile sunt din județul Iași, cu excepția ultimei enumerate care are sediul în Târgu Ocna. Valoarea lucrărilor se ridică la aproape 35 milioane lei (fără TVA), cu 5 milioane lei mai puțin față de valoarea estimată inițial de autoritatea contractantă.
„Terenul de fotbal îndeplinește condițiile de omologare pentru competiții de Liga a 3-a, cu suprafața efectivă de joc de 100 x 62 m, terenul fiind folosit în scop didactic și pentru competiții amicale. Terenul îndeplinește condițiile și pentru următoarele tipuri de sport: aruncarea cu greutate și cioacul, aruncare cu discul, sărituri cu prăjina, oină, aruncare cu greutăți”, se precizează în documentația consultată de APIX.ro.
„Terenul va avea gazon natural, fiind prevăzut un sistem eficient de udare și drenare. „S-a avut în vedere un sistem de irigare automat pe bază de sprinclere”, se arată în caietul de sarcini. În jurul terenului va fi amenajată o pistă de atletism cu patru culoare de alergare pentru 100 m, iar fiecare culoar va avea o lățime de 1,2 m. „Suprafața de alergare va fi una artificială tip tartan”, se mai precizează în documentația care a stat la baza organizării licitației.