Nu-i așa, stimaților, că sună ca o poveste clasică, gen” Lacul lebedelor”, cu toate personajele la locul lor? Ce să mai, un adevărat festin al progresului pe șantierul de la Filarmonica muncipiului! Iar în rolurile principale: jupânul Don Costeleone, pe post de jupân, alături de inamovibilul său lacheu public, Andriușa Cazăcioc, pe post de balerin gen Balșoi Teatăr, plus nelipsitul dipotatul Măraru, fratele Ambasadei. Tăți aceștia un fel de „comandamentele culturale” ale județului. „Muncitorii, în număr de aproape 100, lucrează neobosiți la cele două corpuri de clădire”, ne asigură declamativ Vulpoiul Costeleone, cu un ton solemn. Neobosiți dar neobservați, important e spectacolul de balet al lui Andriușa. Tăți mahării aștia își țin mânurile să le iasă ceasurile de mii de epuroi în evidență, ca la dineurile de la Mar a Lago. Dar când să pozeze și muncitorii, eroii nevăzuți ai acestei povești de succesuri culturale muncipale, fotografului de lux al lui Don Costelo i s-a sfârșit filmul din aparat. Ghinion, bibicilor, ghinion! „Constructorul s-a mobilizat foarte bine”, ne mai asigură cumătrul Vulpoi, un adevărat expert în evaluarea avansurilor lucrărilor. Desigur, mobilizarea e importantă. Nu mai contează că, poate, mobilizarea aceasta a venit după două decenii de amânări, promisiuni și „noi proiecte de viitor”. Și uite așa, după o așteptare de douăzeci de ani – da, douăzeci de ani! – Filarmonica muncipală va redobândi strălucirea de altădată. În concluzie, totul e sub control, chiar dacă după lupte seculare care au durat doăzeci de ani, suntem încă în faza de moloz, și poate nici nu mai contează prea mult că toți acești oameni vorbesc despre viitorul unei clădiri de patrimoniu. Iar noi ne întrebăm, cu un zâmbet amar: oare să vedem și noi, în sfârșit, strălucirea asta sau să mai așteptăm douăzeci de ani? Estimp, Andriușa dansează cu foc scena principală din “Lacul Lebedelor”, că doar suntem la Filarmonică, ce naiba! Și poate, mai încolo, și un cazacioc, să nu îl plătiți degeaba, bibiclor, cu 3000 de epuroi, lunar.
