CNIR a depus cerere de finanțare pentru sectorul Sărățeni – Pipirig, parte din A8

0
40

Compania Națională de Investiții Rutiere S.A. a depus ieri in aplicația de Finanțare pentru proiectul Autostrada A8 – Târgu Mureș – Târgu Neamț (Secțiunea II – Sărățeni – Pipirig), în vederea obținerii finanțării nerambursabile în cadrul Programului Transport 2021-2027.

,,Solicitarea de finanțare a fost depusă pentru cele patru loturi ale secțiunii montane dintre Sărățeni și Pipirig, loturi cu o lungime totală de 116 kilometri. Din cele patru loturi lansate în licitație anul trecut, două au deja contractele de proiectare și execuție atribuite. Aplicația pe care am depus-o, astăzi, la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii are o valoare totală estimată de 𝟐𝟔,𝟔 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 din care contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 𝟖.𝟗 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢, reprezentând 40% din valoarea eligibilă. Diferența de 𝟏𝟕,𝟕 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢, urmează să fie asigurată din fonduri de la Bugetul de Stat.” a declarat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.

Contractul de finanțare pentru acest proiect va putea fi semnat ulterior parcurgerii etapelor de evaluare si selecție, în conformitate cu prevederile Ghidului Solicitantului pentru PT 2021 – 2027.

Durata proiectului in cadrul cererii de finanțare: 59 luni (inclusiv activități conexe specifice obiectivului).

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments