Sâmbătă, 12 aprilie 2025 (Sâmbăta lui Lazăr), în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim, Arhiepiscopia Iaşilor va organiza Pelerinajul de Florii, atât la Iaşi, cât şi în alte protopopiate de pe cuprinsul eparhiei (judeţele Iaşi, Neamţ şi Botoşani).
În municipiul Iaşi, Pelerinajul de Florii va fi organizat de cele trei protopopiate ieşene şi va începe de la ora 15.30, odată cu săvârşirea slujbei Vecerniei la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” – Bărboi de către Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
– 16.45 – Plecare către Biserica „Sfântul Sava” (Str. Bărboi – Str. Costache Negri), spre Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”;
– 17.10 – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – plecare către Catedrala Mitropolitană, pe Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt;
– 17.30 – Sosirea la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
La acest pelerinaj vor participa 60 de preoţi din cele trei protopopiate ieşene, credincioşii din parohii, dar şi 30 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” – Iași, coordonați de pr. prof. arhidiacon Mihai Urscahe, 20 de studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae – Iași, coordonați de pr. prof. Marcel Cojocaru, precum şi elevi de la alte şcoli ieşene care vor pregăti un repertoriu de cântări specifice perioadei liturgice în care ne aflăm.
Pelerinajul de Florii este o retrăire a momentului intrării în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos. Floriile reprezintă sărbătoarea celor curaţi la suflet, a celor care se bucură să-L primească pe Hristos în comunitatea lor, în oraşul lor, în viaţa şi în sufletul lor.