Într-o țară unde cartea se-nvață cu spatele la tablă, iar performanța se caută cu lupa pe harta corupției soft, răsare un moșier bugetar, ilustrul reftor Conu’ Jerard le Jitard, baron de Aroneanu și specialist în agricultură… financiară. Universitatea Veții? Un decor de carton, cu studenți care ies mai degrabă cu un certificat de participare la sărăcie decât cu diplome de viitor. În schimb, dom’ reftor face recoltă bogată – conturi, terenuri, bijuterii și mașini, toate pe brazda neostoită a funcțiilor publice. Excelența în Educație a domnului reftor? În Metarankingul universitar? Na poftim: venituri anuale: peste 250.000 lei din funcția de rector, plus alte indemnizații și proiecte.
Căutați excelență în educație pe moșia universitară pe care o călărește pe vecie? Nu o veți găsi la Universitatea Veții muncipale! E numai pe hărtie. Pe terenul vieții e absentă ca o promisiune electorală după alegeri. Nici la coada vacii nu-i găsești pe bieții țnvățăcei ecsploatați an de an, jertfiți pe altartul finanțării “per capita”. Să fie la număr, la grămadă, acolo. Dar reftorimea sa, Conu’ Jerard – hopa! – prezent în topurile neoficiale ale celor care mulg sistemul mai bine ca orice absolvent de zootehnie. La salarii? Un festival: rectorat, comisii, IOSUD, proiecte, minister, academii – o simfonie a banului public dirijată cu bagheta relațiilor. Și-apoi ne mirăm că învățământul românesc trăiește o inepție din inerție? Păi cum să nu? Când universitățile devin ferme de îngrășat conturi, iar reftorii veții – moșieri de lux care cultivă nimicul cu diplomă, e clar: învățătura nu mai e despre carte, ci despre cum să-ți faci avere din catedră fără să te urci vreodată pe ea. Studenții pleacă să spele vase în Vest, iar dom’ reftor își lustruiește Lexusul în Aroneanu. Excelența? Un cuvânt frumos, bun de pus pe pereți. Realitatea? Tăcere administrativă și lăcomie instituționalizată. Asta da performanță: să nu exiști în clasamente, dar să fii rege în declarația de avere. Dă-i înainte Coane Reftore, că înainte tot matale era!
