S-a deschis Olimpiada Națională de Chimie, eveniment de elită, unde fiecare moleculă are uniformă, iar elevii sclipesc de atâta cunoaștere… și atunci, dintr-o reacție necontrolată de imagine publică, a apărut el: Rectorul ditamai UAIC, domnul Maha, într-o prezentare demnă de un experiment eșuat – nebărbierit. Ce să fie? Un protest tăcut împotriva igienei personale? Un omagiu adus reacțiilor de oxidare pe tenul uman? Sau doar o lene academică disimulată în look relaxat de savant grăbit? În fața elevilor curați ca un burete de laborator proaspăt stors, Maha a pășit senin, arborând pe față un ecosistem facial care părea că urmează să-și dea licența în biologie. Oare n-a avut timp să se bărbierească? Sau s-a gândit că, dacă tot nu știe chimie, măcar să pară un profesor bătrân de la Hogwarts rătăcit în Iași? Sau pur și simplu venea direct de la o studentă de prin cămine? Să fie clar: Olimpiada de Chimie nu e festival de hipsteri, iar tribuna oficială nu e bancul de lucru al unei reacții fără control. Iar când apari în fața elevilor din toată țara cu fața brăzdată de stări agregate neclare, nu mai reprezinți doar un rector, ci un simptom. Un simptom al nepăsării, al bășcăliei administrative, al acelui clasic “merge și-așa” cu miros de acetonă arsă. Sperăm doar că nu a confundat „spiritul olimpiadei” cu alcoolul medicinal, care – culmea! – poate fi folosit și la bărbierit.
