Iată, stimaților, cum sub conducerea supertehnocrătului Mă-ha, Universitatea lui Nea Cuza din frumosul muncipiu perseverează cu mândrie de a pune pe butuci fondurile publice. Ce înseamnă 134.000 de euro pentru această instituție de învățământ, când suma asta poate fi lejer cheltuită pe 100 de tone de detergent? Da, da, 100 de tone de detergent! Îți vine să crezi, bibic contribuabil? Nu, nu este o glumă, este un proiect de licitație pe care nu l-ar aproba nici cel mai riscant antreprenor de pe piață. Poate că reftorul Mă-ha a învățat la școala „economiei spălate” – sau mai bine spus, a „spălării banilor publici”. Achiziția aceasta de detergent nu este, desigur, orice achiziție. Nu-i un detergent simplu, ci unul cu specificații tehnice atât de detaliate încât, dacă le citești, te întrebi dacă nu cumva reftorimea sa a pus mâna pe caietul de sarcini al unei agenții de spălătorie de la Hollywood. Fiecare gram de detergent e cântărit, măsurat, omologat, iar numai câțiva furnizori selectați cu „mâna” vor putea livra asemenea minuni spumoase. Desigur, acest acord-cadru nu este doar un simplu contract, ci o fantezie birocratică, o „groapă de bani” care se va adânci pe măsură ce anul trece. Cine se spăla pe mâini aici? În conturile cărei cumetrii vor intra, oare, firfiricii publici dați pe mâna mangafalei reftoriale? Se pare că reftorul Mă-ha va rămâne curat, iar bugetul universității se va spăla cu detergentul de lux pe care l-a comandat. În concluzie, spălătoria asta cu bani publici se închide cu un zâmbet pe fața celor care știu cum să spele nu doar vasele, ci și buzunarele. Totul cu un detergent de 134.000 de euro. Bravo, domnule reftor! Ați reușit din nou să ne „spălați” pe tăți pe ochi! Ținem aproape, bibicilor, că dacă a luat-o pe calea asta fără de întoarcere, reftorilă ăsta votat la apelul de seară cu ajutorul unor șpilări acădemici, le va mai comite. Ui chen si iu, reftorilă! Curat murdar coane Mă-ha-ilă!
