Un luptator SAS Iasi a fost trimis in judecata de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă.
Potrivit rechizitoriului, la data de 22 august 2020, în jurul orei 03:30, un echipaj de la Serviciul Acțiuni Speciale, din cadrul I.P.J. Iaşi, format din patru lucrători de poliţie, printre care şi inculpatul D.V.D., a fost solicitat să intervină pentru aplanarea unui scandal din clubul Tiki Village, situat în zona Ciric, din municipiul Iași.
În timpul intervenţiei cu privire la terţe persoane, lucrătorii S.A.S. au fost împiedicaţi să-şi desfăşoare activitatea, de către persoana vătămată P.D.C., motiv pentru care aceasta a fost imobilizată la sol, încătușată şi condusă la autospeciala de poliţie. Cu prilejul imobilizării, P.D.C. a opus rezistenţă şi i-a rupt emblema de pe uniformă, inculpatului D.V.D.
În timpul staţionării autospecialei în apropierea Tiki Village şi apoi pe parcursul deplasării către Secţia 4 Poliţie Iaşi, în timp ce se afla în interiorul autovehiculului, P.D.C. a fost lovit cu pumnul de către inculpatul D.V.D. în zona feţei/capului şi în diferite părţi ale corpului (coaste, abdomen, spate).