VIDEO. Profesorul de sport de la Colegiul „Mihail Sadoveanu” din Pașcani, cercetat pentru CORUPȚIE

0
68

Instituţiile statului s-au autosesizat în cazul de corupţie dezvăluit ieri de presa locală din Pașcani, preluat ulterior de 7EST, mass media judeţeană şi naţională. După ce conducerea Colegiului Naţional „Mihail Sadoveanu” a hotărât cercetarea acestui caz, astăzi Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi s-a autosesizat şi a început cercetările sub aspectul săvârşirii unor fapte de corupţie.

 

„Din ceea ce ni s-a transmis a fost informată unitatea de parchet competentă să soluţioneze cauza”, a declarat Anca Vîjîiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

 

De partea cealaltă inspectorul şcolar Cristi Iordăchioaia a declarat pentru NewsPascani.com că ISJ Iaşi va monitoriza cursul anchetei interne a colegiului.

 

„Inspectoratul şcolar a făcut o comisie care monitorizează modul în care se derulează ancheta internă a Colegiului Naţional „Mihail Sadoveanu” pentru faptele semnalate în presă şi faţă de cele pe care ni le-a relatat directoarea. Conform legislaţiei în vigoare Inspectoratul Şcolar Judeţean nu are în atribuţii cercetarea disciplinară a unui cadru didactic. Suntem cu ochii pe acest caz şi aşteptăm şi noi rezultatele anchetei. În cel mai rău caz profesorului i se va desface contractul de muncă”, a declarat inspectorul Cristi Iordăchioaia.

 

(Sursa: newspascani.com)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments