Parlamentarul trecut recent la UNPR are 4,5 ha plantate cu nuci, cea mai mare exploatare de acest gen din Moldova. La maturitate deplină, peste câţiva ani, plantaţia îi va aduce venituri de 600.000 de lei pe an. Şi anul acesta a declarat un venit frumuşel: 12.000 de euro.
Lovit de câteva ori de faliment, un parlamentar ieşean dă dovadă de o consecvenţă ieşită din comun în a promova noi afaceri. Ionel Agrigoroaei deţine una dintre cele mai mari plantaţii de nuci din regiune şi este convins că afacerea îi va aduce venituri importante.
Ionel Agrigoroaei a avut pământul de la părinţi, plantaţia a costat doar 5.000 de lei pe hectar, iar copacii nu solicită niciun fel de costuri de întreţinere
La meri trebuia să muncească
Livada de nuci a lui Agrigoroaei are 4,5 hectare şi a intrat pe rod abia de trei ani. Ideea i-a venit aşa cum i-au venit mai toate ideile de afaceri: în criză. „Era criza din 1999. Nu a fost la fel de puternică ca cea de acum, dar era criză şi numărul de angajaţi mi se redusese de la 180 la doar 80. M-am gândit să fac o altfel de afacere, una fără riscuri mari, şi m-am oprit la agricultură. Am luat pe rând fiecare plantă şi am tot calculat ce aş putea face. M-am oprit iniţial la meri şi m-am gândit să fac o livadă. Am renunţat la ideea cu merii pentru că era prea mult de muncă şi am rămas la nuci”, povesteşte Agrigoroaei. Terenul îl avea deja, fiind al părinţilor, aşa că actualul senator s-a pus pe plantat nuci.
Maximum 100 de arbori la hectar
Deşi susţine acum că afacerea a fost bine gândită încă de la început, livada lui Ionel Agrigoroaei este de fapt un mix de soiuri. „Am circa 350 de nuci din aproape 100 de soiuri. De obicei se aduc nuci din Franţa şi Germania dar eu am căutat nuci în România”, susţine el. Senatorul UNPR nu poate estima investiţia făcută, mai ales că nucii au fost plantaţi în timp. „O suprafaţă de 4,5 hectare înseamnă o exploatare mare pentru zona noastră. Aici sunt livezi cu nuci de un hectar sau două. Un nuc selecţionat poate costa şi 50 de lei. Pe un hectar se asigură o densitate de la 25-40 de copaci şi până la 100 de exemplare. Aşadar, dacă ai pământul, să plantezi un hectar de nuci costă până în 5.000 lei”, calculează Magneriu Jalbă, şef de serviciu în cadrul Direcţiei pentru Agricultură.
Senatorul Agrigoroaei este simbolul oportunismului: schimbă partidele şi afacerile ca pe ciorapi
Vinde cu 8 lei kilogramul
Afacerea cu nuci a lui Agrigoroaei este abia la început, senatorul ieşean fiind convins că peste câţiva ani va obţine venituri substanţiale. „Eu nu am ajuns la producţia maximă, pentru că nucii sunt de 3 ani pe rod. Abia după 15-16 ani voi avea recolte bune”, spune el. Anul trecut a strâns din livadă circa 7 tone de nuci, pe care le-a şi vândut, dar speră să ajungă la 20 de tone. „Sunt diverse firme care vin şi cumpără nucile de la poartă. Ca preţ, kilogramul de nucă se vinde cu 6-8 lei kilogramul. În perioada Sărbătorilor, miezul poate ajuge la 25-30 de lei”, spune Agrigoroaei. De altfel, senatorul şi-a trecut în declaraţia de avere suma de 55.000 lei obţinută din vânzarea nucilor.
Vrea să exporte miez
Familia lui Ionel Agrigoroaei vinde nucile în coajă pentru că este comod şi nu necesită multă muncă. „La acest nivel, decojirea se face manual. Când voi avea producţii mai bune, mă voi gândi la o maşină de spart nucile şi la exportul miezului”, spune ieşeanul. Altfel spus, ca să obţină miezul, care se vinde de aproape cinci ori mai scump, Agrigoroaei ar trebui să spargă cu ciocanul 7 tone de nuci. „În aproximativ 10 ani fiecare afacere trece printr-o criză. Agricultura nu te îmbogăţeşte, dar îţi poate aduce suficienţi bani cât să trăieşti decent”, concluzionează Agrigoroaei.
Cele 4,5 ha ale senatorului trecut la UNPR sunt cea mai mare exploatare din Moldova
Şi-a deschis noi afaceri prin interpuşi
Senatorul Ionel Agrigoroaei a reintrat recent în afaceri. După trei falimente succesive, Agrigoroaei şi-a deschis trei noi firme de confecţii, pe sistem lohn. Societăţile sunt în alte judeţe şi, în acte, aparţin unor apropiaţi. Explicaţia e simplă: de la ultimul faliment, Agrigoroaei datorează băncilor peste jumătate de milion de euro. Fiind vânat de creditori, nu vrea să intre în amănunte. „De doi ani lucrez pe firme ce nu sunt pe numele meu, să scap de creditori. Suntem deja în al doilea an cu producţia. Am ales acelaşi domeniu de activitate pentru că sunt la a treia generaţie de textilişti. Am încercat şi o patiserie după insolvenţa Aya Sports, dar nu a mers la nivelul la care am dorit şi am vândut-o mai departe”, spunea, în urmă cu câteva săptămâni, Ionel Agrigoroaei.
Apicultor important
După cum singur recunoaşte, la prăbuşirea din 2008 – 2009 un rol important le-au avut achiziţiile uriaşe făcute cu bani împrumutaţi. A luat terenuri cu 700.000 de euro, bani de la bănci. În leasing, a cumpărat cinci autoturisme, dintre care două Mercedes.
Agrigoroaei spune că acum s-a lecuit. Şi-a cumpărat o altă maşină, dar susţine că nu l-a costat foarte mult. „Este o maşină second hand pe care am dat 12.000 de euro. Mi-am învăţat lecţiile din trecut, nu repet greşelile”, zice Agrigoroaei.
Potrivit declaraţiei de avere completată în iunie 2013, Agrigoroaei deţine cinci suprafeţe de teren: 9 hectare de teren agricol în Dumeşti şi Ciorteşti, 525 mp intravilan în Nicolina şi 1.278 mp în Sărărie, în două loturi. Tot în Sărărie are şi o casă cu o suprafaţă de 84 mp. În aceeaşi declaraţie, senatorul menţionează plantaţia de nuci şi 365 de familii de albine.