Prefectul de Neamț, implicat într-un grav accident auto soldat cu un mort. El a fost transportat în stare gravă la Spitalul de Neurochirurgie din Iași

0
63

George Lazăr, prefect județului Neamț, a fost implicat marți, într-un accident rutier care s-a petrecut pe DN 15.

 

Mașina în care se afla prefectul s-a izbit frontal într-un alt autoturism care venea din sens opus. Șoferul celuilalt autoturism a decedat. Prefectul a fost rănit grav în accident, dar starea lui este stabilă, arată Digi24.. 

Prefectul județului Neamț, George Lazăr, a fost transportat de urgență la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. 

 

 

„A suferit un traumatism cranio-cerebral deschis, care nu pune probleme cerebrale, fiind investigat la computer tomograf. Este stabil hemodinamic şi a fost transferat la Iaşi pentru investigaţii suplimentare întrucât are şi leziuni la coloană, dar starea sa este bună”, a declarat Cătălina Pălăncianu, Managerul Spitalului Municipal de Urgenţă din Roman.

 

Niciunul dintre şoferii celor două autovehicule implicate în accident nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Primele cercetări ale Poliţiei arată că şoferul autoturismului Logan ar fi intrat într-o depăşire neregulamentară care ar fi dus la producerea impactului frontal între cele două maşini.

 

În autovehiculul condus de prefectul George Lazăr se mai aflau două persoane, Cătălin V., de 29 de ani, din Roman, şi un preot de la mănăstirea Giurgeni, arată ziarulderoman.ro.

 

Şoferul autoturismului Logan, care şi-a pierdut viaţa în urma accidentului, avea 64 de ani şi era din Piatra Neamţ.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments