Muştele teveriste din jurul butoiului cu miere de la POSDRU. Directorul AJPIS Iași, cercetat penal pentru Afacerea „Consensual”

0
1118

Andrei Buiceag a împins în faţă finanţarea unui proiect al fundaţiei Consensual, deşi experţii îl respinseseră. Dar la Consensual Buiceag era şi formator. Astfel, directorul AJPIS Iași centra şi tot el dădea cu capul. Jurista Irina Rusu, soţul ei de la TVR Iaşi şi alţi colegi ai acestuia s-au umplut de bani din comisiile de evaluare.

 

Directorul AJIPS Iași este cercetat penal pentru conflict de interese şi abuz în serviciu, dar susţine că nu a primit nicio înştiinţare de la procurori. Aflat de câteva luni în concediu pentru creşterea copilului, Andrei Buiceag anunţă ca va reveni în post începând cu data de 1 februarie.

 

 

Andrei Buiceag a umplut Facebook-ul de poze în chiloţi, de prin ţări străine. Dar, în ultimii ani, s-a umplut şi de bani din cursurile de formare

 

Nu ştie nimic de dosar

Şeful de la Prestaţii şi Inspecţie Socială, Andrei Buiceag se află din nou în atenţia procurorilor sub acuzaţia de conflict de interese. Potrivit unor surse din sistem, Buiceag este cercetat alături de jurista instituţiei, Irina Rusu. Buiceag neagă însă existenţa vreunui dosar. „Nu ştiu nimic, nu am primit nimic, după ce mă întorc în funcţie vom putea discuta mai multe. O plângere penală este uşor de făcut şi o poate face oricine”, spune Buiceag. Sursele 7EST susţin că problemele lui Andrei Buiceag sunt grave şi pornesc de la Asociaţia Consensual, unde şeful AJPIS ar fi fost formator în cadrul unui program.

 

Ar fi aprobat un dosar cu dedicaţie

Potrivit surselor, problema este una delicată şi vizează interpretări ale legii. „Orice program de formare profesională, aşa-numitele programe de calificare, trebuie aprobate de o comisie judeţeană. Acea comisie este condusă de Buiceag. A fost vorba despre un program al Asociaţiei Consensual, la care unul dintre cei doi experţi care trebuiau să dea avizul iniţial a avut obiecţii. Programul nu a fost refăcut, iar Andrei Buiceag a forţat trecerea lui prin Comisie în starea inţială. La acea dată, el era formator la Consensual, adică preda cursuri acolo. Pe lângă că nu avea voie să fie şi formator şi preşedinte al Comisiei, el preda tocmai la fundaţia direct implicată”, spun sursele 7EST din sistem.

 

Concubina lui Buiceag s-a pozat cu noul BMW al familiei, achiziţionat recent

 

Acuzat că a dirijat banii

Procurorii ieşeni investighează, în această perioadă, implicarea lui Andrei Buiceag în dirijarea banilor din cursurile de formare profesională. Potrivit unor statistici parţiale, judeţul Iaşi ar fi absorbit peste 200 milioane de euro doar din fondurile europene venite prin POSDRU, iar o parte din bani ar fi fost dirijaţi preferenţial.

„Trebuie să facem mai întâi distincţia dintre formatori şi evaluatori. Formatorii sunt cei care predau cursuri, evaluatorii sunt cei care participă la autorizarea cursurilor, monitorizarea lor şi evaluarea finală a candidaţilor. Veţi vedea că sunt doar vreo 10 evaluatori care au prins, practic, mai mult de jumătate din piaţă. Dacă formatorii sunt aleşi direct de furnizorii de formare, adică de fundaţii, evaluatorii au avizul comisiei conduse de Andrei Buiceag”, susţin sursele 7EST.

 

 

Adrian Vulpe, soţul juristei Irina Rusu şi-a băgat toţi prietenii de la TVR Iaşi în comisiile AJPIS 

 

 „Grupul TVR”, cei mai tari în evaluări pe POSDRU

Listele cu formatori şi cu evaluatori sunt ţinute „la secret” de directorul Andrei Buiceag. Nici cea care l-a înlocuit în funcţie, Andreea Buruiană, nu le face publice. „Voi studia din nou legislaţia, dar ştiu că sunt date cu caracter personal”, a spus ea.

Ziarul de Iaşi a publicat însă recent o listă cu evaluatorii agreaţi de Comisia Judeţeană, obţinută tot pe surse. Printre ei se regăsesc câteva nume care nu transmit prea multe publicului larg, dar explică sistemul construit în jurul fondurilor europene. Astfel, pe listă se regăsesc Cristian Sbângu, Adrian Vulpe, Florin Chiriac şi Gabriel Rotaru. Toţi aceştia au lucrat sau încă mai lucrează în redacţia TVR Iaşi pe diferite posturi, fiind o perioadă îndelungată colegi cu Ionuţ Sile, concediat de TVR anul trecut, în procesul de restructurare. Ionuţ Sile este soţul Irinei Sile, preşedinta Fundaţiei Corona, una dintre cele mai mari fundaţii din Iaşi, cu recunoaştere naţională, şi care a atras zeci de milioane de euro pentru cursurile de formare.

 

Soţiile în puncte-cheie

Legătura „grupului TVR” nu este doar cu Irina Sile şi cu Fundaţia Corona. Adrian Vulpe este acum director de imagine la TVR Iaşi, iar soţia sa se numeşte Irina Rusu. Aceasta este atât jurist al AJPIS şi mâna dreaptă a lui Andrei Buiceag, cât şi membră a secretariatului tehnic al comisiei care validează evaluatorii, dar şi programele fundaţiilor. Andrei Buiceag bagă mâna în foc că aceste raporturi sunt pur întâmplătoare. „Eu am lucrat cu Irina Rusu mult timp şi sunt convins că nu este nimic nelegal”, a spus Buiceag.
Sursele 7EST susţin însă că şi Irina Rusu este cercetată de procurori. „Păi, ea pune pe masa comisiei tot ceea ce trebuie votat”, spun sursele.

 

 

Care este miza?

Miza este una financiară, iar sumele se măsoară în zeci sau chiar sute de mii de lei anual. „Comisia condusă de Buiceag este cea care stabileşte ce evaluatori se ocupă de programe în diversele lor faze. Sumele pleacă de la 50 lei pentru o comisie şi pot ajunge la 600 lei. Irina Rusu a fost în vreo 250 de comisii şi a participat doar la examinare. Andrei Buiceag a fost şi el în vreo 170 de comisii”, explică sursele.

Deşi sumele par incredibile, ele sunt confirmate în declaraţiile de avere. Andrei Buiceag şi-a declarat un salariu anual de 42.500 lei şi aproape dublu din activitatea în diverse astfel de comisii. Jurista Irina Rusu declară că a împrumutat fundaţiile Holt şi Corona cu aproximativ 16.000 lei, de fapt sunt bani neîncasaţi pentru prestaţiile efectuate. Salariul de jurist este de 14.000 lei anual, comparabil aşadar cu al unui profesor.

 

Irina Rusu: 100.000 lei doar din comisii

Sumele încasate de Irina Rusu de la diverse fundaţii sunt fabuloase. De la Astra Universal SRL a primit 12.500 lei, de la Fundaţia Holt 25.000 lei şi 34.000 de la un grup de organizaţii şi fundaţii, pentru activităţi de formare profesională. Şi Fundaţia Corona, condusă de Irina Sile, i-a plătit Irinei Rusu 12.000 lei. În total, din activitatea sa Irina Rusu a acumulat circa 100.000 lei în afară de salariul de jurist.

„Mai trebuie adăugat un lucru, care va fi, probabil, scos la iveală de procurori. Lista evaluatorilor conţine circa 120 de poziţii, nu 120 de persoane. Aceeaşi persoană figurează cu competenţe în 20-30 de domenii, ceea ce e
aberant pentru că nu poţi avea atâtea studii. Adică un sociolog apare şi la construcţii, şi la management de proiect, şi la zidărie sau orice altceva. Vina este a Comisiei, că i-a acceptat”, susţin sursele.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments