Fostul rector şi-a făcut fata profesoară de spaniolă, înfiinţând o catedră cu dedicaţie. Pe fiul său l-a făcut şef de lucrări, iar soţia i-a fost profesor subordonat. Unii profesori lasă moştenire copiilor catedrele la care ei înşişi au predat.
Pentru o firmă privată, relaţiile foarte strânse dintre colegi oferă stabilitate pe termen lung acelei afaceri. Pentru angajaţii de la stat, însă, relaţiile foarte strânse dintre colegi nu garantează decât că, odată întemeiate nişte familii, locurile de muncă ale urmaşilor vor fi garantate. Este cazul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, unde vechii profesori şi-au promovat, uneori în funcţii de conducere, odraslele, după ce au lucrat ani de zile alături de soţii.
Agronomia din Iaşi este unul dintre cele mai clare cazuri de nepotism din Iaşi. Este antologică apariţia unei catedre de spaniolă la universitatea ieşeană după ce fiica fostului rector Ioan Avarvarei a terminat această specializare la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. Acelaşi fost rector şi-a promovat celălalt copil, Bogdan, într-un post călduţ la universitatea pe care a condus-o, în vreme ce soţia aceluiaşi Avarvarei este profesor, în aceeaşi instituţie.
Ioan Avarvarei încă mai este profesor consultant. Fiul predă la Zootehnie, iar pentru fiica sa a fost înfiinţat, pentru prima dată în istoria Agronomiei, un curs de limbă spaniolă
Clanul Avarvarei
Studenţii de la Agricultură care doresc să emigreze în Spania trebuie să-i mulţumească în fiecare zi Simonei Catrinel Avarvarei pentru decizia pe care a luat-o de a se specializa în limba spaniolă. Şi asta pentru că, după terminarea facultăţii, tatăl, fost rector al USAMV şi profesor, acum doar consultant, a tras sforile pentru ca fiica să predea spaniola viitorilor agronomi.
Angajarea fetei în universitatea pe care a condus-o a fost însă precedată de angajarea fiului, Bogdan Vlad, la Facultatea de Zootehnie. Acesta este acum şef de lucrări în cadrul instituţiei. Din marea familie Avarvarei face parte şi Teona, soţia fostului rector, profesor, doar consultant, acum, la aceeaşi universitate. Membrii familiei Avarvarei au refuzat să comenteze felul în care fostul rector a reuşit să-şi aranjeze profesional toată familia.
Clanurile de la Medicină Veterinară
Fostul decan al facultăţii de Medicină Veterinară, Mihai Carp Cărare, a reuşit să-şi aducă în aceeaşi facultate fiul, Cătălin Carp Cărare, care este acum şef de lucrări.
Profesorul Eusebie Şindilar a tras sforile pentru fiul său, Eusebiu Viorel Şindilar, care este şef de lucrări la catedra Preclinici.
Florin Cura, un alt profesor din cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară, este fiul profesorului aceleaşi facultăţi Paul Cura.
Şi Liviu Burtan, şef de lucrări la Medicină Veterinară, la departamentul Clinici, este fiul fostului profesor Ioan Burtan.
Mai sunt cazuri în care asistenţii universitari s-au cunoscut în facultate şi au întemeiat familii. Soţii Gheorghe şi Carmen Solcan predau amândoi la aceeaşi catedră de Clinici, iar soţii Constantin şi Mihaela Spătaru la catedra de Preclinici. O ultimă familie întemeiată la Facultatea de Medicină Veterinară este cea compusă din Dragoş şi Adriana Aniţă, de la catedra de Producţii Animaliere.
Agronomia e condusă după „legea sângelui”
Agricultura, facultatea soţilor
La Facultatea de Agricultură s-au întemeiat familii şi cap de listă este chiar fostul rector Gerard Jităreanu, a cărui soţie, Carmenica Doina Jităreanu, este profesor la Ştiinţe Biologice. Stejărel Brezuleanu, şeful Catedrei de Ştiinţe Umaniste şi Economice, lucrează în acelaşi loc cu soţia sa, Carmen Olguţa Brezuleanu. Dănuţ şi Violeta Simioniuc sunt şefi de lucrări la Ştiinţe Biologice.
Jităreanu: nepotism, dar cu valoare
Gerard Jităreanu, fost rector al USAMV Iaşi spune că, indiferent de gradul de rudenie, la Agronomie contează doar competenţa: „Ceea ce contează în activitatea angajaţilor de la USAMV este competenţa. Nu cred că s-au făcut angajări fără ca cei care au ocupat posturi să fie competenţi. În privinţa relaţiilor de familie, sunt foarte multe situaţii în care doi soţi s-au cunoscut acolo. Sunt familii care s-au format în timp. Acum doi ani, când mi-am încheiat mandatul, nu cred că erau atât de multe cazuri de aşa-zis nepotism. În privinţa fiicei domnului Avarvarei, cazul este mai vechi. Şi nu cred că se poate discuta despre lipsa de competenţă a fetei fostului rector”.
Zootehnia, văduvită
La Facultatea de Zootehnie din cadrul USAMV există o singură familie de profesori. Corneliu şi Doina Leonte sunt şefi de lucrări la Ştiinţe Fundamentale în Zootehnie.
La Horticultură, ultima dintre facultăţile universităţii ieşene, există trei legături de familie. Valeriu Cotea, fost rector al USAMV, a fost promovat în universitate de către Valeriu D Cotea, strălucit profesor de oenologie, recunoscut internaţional. La catedra de Legumicultură, Teodor Stan a fost adus în facultate de către tatăl său, profesorul consultant Nistor Stan. Şeful de lucrări Nela Tălmaciu este căsătorită cu profesorul Mihai Tălmaciu din cadrul catedrei de Entomologie.