Conspirație pe Dâmbovița. Simbolurile masonice și satanice din cluburile bucureștene „fură” visele tinerilor petrecăreți

0
256

Un prieten al site-ului “Secretele lui Lovendal”, Marian, dar care nu a dorit să ofere mai multe informaţii despre persoana sa, mi-a trimis un email cu mai multe poze extrem de interesante. Îi mulţumesc pe această cale pentru fotografiile făcute, cât şi pentru informaţiile trimise. Am acordul domniei sale pentru a vă prezenta ceea ce mi-a scris.

 

Dar, despre ce e vorba? Dumnealui a ajuns într-un club din Bucureşti (nu, nu am să-i spun numele, pentru că i-aş face reclamă gratuită!), “mai mult sau mai puţin forţat de împrejurări”. Făcând câteva cercetări, am descoperit că acest club are mai multe filiale în câteva oraşe mari din ţară. În locul în care Marian a ajuns a avut loc un carnaval, în care se afla un carusel plin de… simboluri masonice şi sataniste! Citez din emailul cititorului meu:

„Este mai mult decât evident ce se petrece în aceste cluburi, trebuie să fii orb să nu vezi că sunt nişte temple ale Satanei. Trei nopţi după ce-am fost acolo, am avut numai vise ciudate, unde mă luptam cu demoni”.

 

 

Un club ar trebui să fie un loc unde să te destresezi, unde să fie o atmosferă cât de cât plăcută şi pozitivă. Însă aceste “cluburi satanice” (unde a fost şi Marian) constituie locul perfect unde energiile negative se adună cel mai mult şi acţionează asupra minţii umane, manipulând-o. Sub aparenţa unor simple cluburi sau afaceri, ele constituie de fapt “temple ale Satanei”, în care tinerii sunt pur şi simplu sunt manipulaţi în subconştient cu imagini diabolice şi cu o atmosferă malefică. Nici nu vă închipuiţi cât de rău vă faceţi ajungând în astfel de cluburi.

 

 

Peste tot, numai reprezentări ale diavolului, simboluri malefice… E întâmplător că ni se bagă în subconştient aşa ceva? Desigur că nu! M-am uitat şi eu pe Internet la câteva alte imagini ale clubului la care face referinţă Marian şi am rămas uimit… O atmosferă roşie, diabolică, te întâmpină la intrare… iar când urci acele scări către încăperea principală a clubului, parcă urci scările iadului!

Ascultaţi-mi sfatul şi evitaţi acest gen de cluburi! Vă vor umple de energie negativă şi vă vor face extrem de rău în viaţă! Petreceţi-vă altfel timpul liber: plimbări în parc, vizite la muzee, urmărirea unui concert, a unei piese de teatru, citirea unei cărţi, vizionarea unui film interesant etc. Toate aceste lucruri sunt cu adevărat pozitive pentru mintea şi pentru viaţa voastră… lăsaţi deoparte cluburile satanice! E doar un sfat; dacă-l vreţi, îl ascultaţi, dacă nu, treaba voastră!

 

(Sursa: lovendal.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentPentru un pumn de bani. Un polițist a scos un condamnat din arest și l-a dus la o petrecere-surpriză, în familie
Articolul următorProcesul fraudei de 6 milioane de lei, de la UMF Iași, a reînceput. Rectorul Vasile Astărăstoae din nou în boxa acuzaților
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments