Ora cantonamentelor la CSMS Iaşi

0
56

 Echipa pleacă mâine la Cheile Grădiştei, unde va efectua primul cantonament al anului. Al doilea stagiu de pregătire al iernii ar putea să se deruleze în Bulgaria, la Albena

 

 

CSMS Iaşi pleacă mâine, după antrenamentul de dimineaţă, spre Cheile Grădiştei, acolo unde, începând de luni, trupa pregătită de Marius Lăcătuş va derula primul cantonament al anului. Componenţa delegaţiei care va participa la stagiul montan va fi stabilită astăzi, după un joc-şcoală care se va derula în cursul dimineţii. Oficialii clubului îşi doresc ca fotbaliştii aflaţi în probe, stoperul croato-italian Renzo Radina şi mijlocaşul ofensiv albanez Fabio Hoxha, să facă deplasarea în complexul din judeţul Braşov, pentru a fi testaţi mai bine. Asta pentru că Radina, care s-a antrenat ieri normal, după ce joi acuzase o contractură musculară, nu a putut să-şi etaleze calităţile într-o săptămână în care s-a lucrat mai mult fizic, iar Hoxha nu a făcut decât câteva alergări de când a venit în Copou.

Semne de întrebare sunt legate de participarea la cantonamentul de la Cheile Grădiştei a doi jucători: fundaşul Mihnea Firoiu, care nu a dat ieri răspunsul cerut de conducere în legătură cu acceptarea reducerii salariului şi mijlocaşul Daniel Novac, care vrea să plece de la CSMS.

Noutăţi au apărut în ceea ce priveşte al doilea stagiu de pregătire centralizat al iernii. Deşi au anunţat în mod repetat că îşi doresc să plece în Antalya la începutul lunii februarie, oficialii ieşeni sunt la un pas de a schimba locul de derulare al cantonamentului în care se va pune accent pe jocurile de verificare. Ţinta vizată este staţiunea bulgară Albena, reprezentanţi ai clubului deplasându-se ieri în localitatea amintită, pentru a vedea ce condiţii sunt oferite. În cazul în care lucrurile vor fi corespunzătoare, CSMS va merge la vecinii de la sud de Dunăre, care solicită preţuri mai scăzute decât turcii.

Aseară, cu puţin timp de închiderea ediţiei, lucrurile în ceea ce priveşte transferul mijlocaşului Liviu Mihai, de la CSM Unirea Slobozia, erau foarte aproape de a fi tranşate: „Am ajuns la un acord cu Unirea Slobozia în ceea ce priveşte transferul lui Liviu Mihai, cred că în noaptea asta semnăm actele. Cu jucătorul ne-am înţeles de luni, aşa că 99% vom conta pe el în cantonamentul de la Cheile Grădiştei” a anunţat preşedintele CSMS, Florin Prunea.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments