Simona Halep a devenit în ultimul an una dintre vedetele circuitului feminin, performanţele sale fantastice nefiind trecute cu vederea de iubitorii tenisului de pretutindeni.
Azi-noapte, constănţeanca a trecut fără probleme de o jucătoare venită din calificări, Zarina Diyas, şi a ajuns pentru a doua oară în a doua săptămână la un turneu de Grand Slam, după ce se calificase în optimi şi la US Open 2013. Adversara din turul 4 va fi însă una mult mai dificilă, fostul număr unu mondial, Jelena Janković. Finalistă la Melbourne în 2008, tenismana din Serbia prezintă, pe lângă experienţa superioară, un mare atu în faţa româncei: îl are alături pe Andrei Mlendea, omul care a avut rolul lui la primele turnee câştigate de Halep în 2013. De altfel, absenţa unui antrenor (s-a despărţit, la finalul anului trecut şi de Marcu) este văzută de site-urile de specialitate de la Antipozi, care au acordat spaţii largi parcursului Simonei la Australian Open, drept marele dezavantaj al acesteia.
„Marea problemă a Simonei este că în acest moment nu are un antrenor care să o susţină. E greu să rezişti în astfel de condiţii, iar acest lucru i l-a transmis şi consilierul ei, Virginia Ruzici. ‘De fiecare dată când discut cu ea, îmi spune câtă nevoie am de un antrenor. Mereu îi spun că nu este momentul potrivit acum, dar în scurt timp voi avea din nou pe cineva care să stea în loja mea şi să îmi ghideze paşii’. „, notează jurnaliştii de la smh.com.au, care au făcut şi un amplu istoric al modului în care Simona a devenit anul trecut una dintre cele mai importante figuri din tenisul mondial.
Astfel, australieni au amintit de victoriile româncei asupra jucătoarelor de top (Petra Kvitova, Caroline Wozniacki, Radwanska, Na Li, Ana Ivanovic şi Sam Stosur), de cele 6 turnee câştigate şi de faptul că a fost a treia jucătoare din punct de vedere al victoriilor în 2013 (53), fiind devansată doar de Serena Williams şi Agnieszka Radwanska.
Altfel, de notat că rezultatele zilei de la Melbourne au consfinţit faptul că, începând cu 27 ianuarie, Halep va pătrunde pentru prima oară în TOP 10 WTA. Caroline Wozniacki (actuala jucătoare care încheia lista primelor 10) a pierdut în această dimineaţă în faţa jucătoarei din Spania Muguruza şi, indiferent de momentul în care va ieşi Simona din concurs, va pierde poziţia în favoarea acesteia (daneza avea de apărat optimea din 2013, în timp ce anul trecut Halep s-a oprit în turul 1 la turneul desfăşurat la Antipozi).
(Sursa: prosport.ro)