O scurtă aducere aminte despre unul dintre cei doar 12 români, şi singurul ce ne-a fost contemporan, al cărui nume a fost dat de Comitetul Internaţional de Astronomie, în semn de omagiu, unui corp ceresc. A fost cel mai respectat român de către ruşi.
Printre atâtea subiecte ce ne înconjoară sau agasează zilnic, vă prezentăm, pe scurt, şi povestea lui Eugeniu Grebenicov. Un gest făcut din dorinţa de a aduce un omagiu realizărilor excepţionale pe care le-a avut acest savant de origine română, trecut la cele veşnice pe data de 29 decembrie 2013, la vârsta de 82 de ani, într-un moment în care şcoala românească, ca şi societatea în ansamblul ei, pot fi considerate „praf”. Nu praf cosmic, doar praf.
Dar cum din praf se nasc câteodată stele, nădăjduim ca, încetul cu încetul, tot mai mulţi tineri români să-i calce pe urme şi să privească, ca şi tânărul Eugeniu odinioară, Cerul.
„M-am născut român şi am să mor român, căci naţionalitatea este precum chipul său încălţările. Naţiunea <moldovenească> a fost inventată de Stalin, ca şi <limba moldovenească>. Este una dintre invenţiile cele mai diabolice ale comuniştilor de atunci, pe care o promovează insistent şi cei de acum. (…) Nu există naţiune moldovenească şi limbă moldovenească, după cum nu există naţiune şi limbă oltenească, bănăţeană, maramureşeană, bucovineană sau transnistreană. Există români şi limba română. Cu această convingere am să intru şi în mormânt”. Eugeniu Grebenicov, Matematician şi savant basarabean
Din Slobozia Mare, judeţul Izmail…
Cu riscul ca această expresie să zgârâie unele urechi, Eugeniu Grebenicov, un nume foarte puţin cunoscut în România, chiar a fost un savant de renume internaţional. A creat o şcoală cunoscută în toată lumea drept „Şcoala Grebenicov”, fiind considerat „un magician al formulelor matematice” sau un „Copernic al Basarabiei”.
S-a născut la 20 ianuarie 1932, în comuna Slobozia Mare, judeţul Izmail (pe atunci teritoriu românesc, astăzi – raionul Cahul, din Republica Moldova). Tatăl său, Alexandru Grebenicov, era preot, iar mama, născută Grigorescu, era învăţătoare originară din Galaţi. Copilăria i se suprapune pe frământările anilor de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Îşi pierde tatăl, trece prin ororile războiului, scapă de deportarea în Siberia şi rămâne, alături de mama sa, care refuză să se refugieze în România, în casa părintească, dar într-o nouă ţară – Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.
Universitatea Lomonosov din Moscova, o culme a arhitecturii sovietice din perioada lui Stalin
… la Moscova, printre vârfurile URSS
Având dragoste pentru învăţătură, tânărul Eugeniu realizează că aceasta este şansa vieţii lui, într-o lume în care era considerat ca având „origini nesănătoase”.
În 1949 pleacă la Chişinău, pentru a susţine examenele de intrare la Facultatea de Matematică a Universităţii de Stat. Spre deosebire de lejeritatea cu care se intră astăzi la multe facultăţi româneşti, admiterea la Facultatea de Matematică din Chişinău reprezenta un test extrem de dificil în acele vremuri, candidaţii trebuind să susţină peste zece examene, scris şi oral.
Impresionează comisiile de examinare la toate probele, până se loveşte de un obstacol de netrecut – insuficienta cunoaştere a limbii ruse, într-un moment în care Rep. Moldova se afla într-un proces accelerat de rusificare. Şansa îi surâde dintr-o direcţie total neaşteptată, pentru că Stalin tocmai împlinise 70 de ani, iar Comitetul Central dăduse ordin să fie selecţionate şi aduse la Moscova „vârfurile” din toate republicile componente ale URSS.
Formulă calculată cu creionul
În 1954, tânărul Grebenicov absolvă cu diplomă de excelenţă Facultatea de Matematică şi Mecanică a Universităţii „M.V. Lomonosov” din Moscova şi începe o cariera ştiinţifică de excepţie. A lucrat alături de marii matematicieni sovietici care au asigurat realizarea primelor zboruri în cosmos, reuşind să revoluţioneze metoda de calcul a orbitelor navelor spaţiale.
„În anii ‘60, o oră de lucru la cel mai performant calculator din URSS costa o mie de ruble. Ca să calculezi poziţia unui satelit timp de 24 ore, iar atunci erau vreo sută de sateliţi, costa 24.000 de ruble. Lucrau în direcţia aceasta vreo 40-50 de calculatoare şi se cheltuiau sume uriaşe. Noi am descoperit o formulă prin care, doar cu un creion şi un tabel, puteai calcula poziţia unui satelit în 2 minute”, povestea Eugeniu Grebenicov în timpul unei vizite la Iaşi de acum trei ani.
Cu trei ani în urmă, profesorul a fost la Iaşi. A fost ultima sa vizită înainte de-a muri
O planetă îi poartă numele
Cariera tânărului cercetător a continuat cu un lung şir de studii cu rezultate excepţionale în fizica teoretică şi experimentală, astronomie, cibernetică, algebră, analiză matematică, supercalculatoare sau aviaţie. Drept omagiu adus contribuţiei pe care a avut-o în dezvoltarea ştiinţei, în 1992, Comitetul Internaţional de Astronomie i-a dat unei planete mici din sistemul solar (asteroidul 4268) numele “Grebenicov”. De menţionat faptul că doar 12 români, printre care Mihai Eminescu, George Enescu, Spiru Haret sau Constantin Brâncuşi, au numele eternizate pe firmamentul bolţii cereşti.
Ismailul natal, locul pe care nu l-a renegat niciodată
Mama i-a spus: „Dacă îmi scrii în rusă, îţi rup scrisorile”
Savantul n-a uitat niciodată că este român deşi a lucrat pentru ruşi. Regretul său: „Am lucrat mai mult pentru alţii decât pentru ai mei”.
Considerându-se, înainte de toate titlurile ştiinţifice şi academice, un bun român, Eugeniu Grebenicov spunea că este atent la toate transformările care au loc, atât în plan politic, cât şi economic sau cultural, în România şi Republica Moldova. “Cu toate că era bucuroasă pentru reuşita mea, înainte să plec, mama mi-a spus nişte cuvinte pe care nu am să le uit cât voi trăi: <Dacă îmi trimiţi măcar o singură scrisoare în ruseşte, să ştii că o rup şi n-am s-o citesc!>. Mama ţinea enorm să nu uit cine sunt, de unde sunt şi să fiu mândru de aceste lucruri”, povestea Eugeniu Grebenicov, cel care, mai ales spre finalul vieţii, a trăit un regret mărturisit prietenului şi consăteanului său Alexei Mare, doctor în drept al Universităţii Cluj-Napoca: „Pe măsură ce trece timpul, îmi fac mereu procese de conştiinţă: am lucrat mai mult pentru străini, decât pentru ai mei. În timpul ce mi l-a hărăzit Dumnezeu, aş vrea să mă consacru prosperării ţării în care m-am născut”.
„Visul meu este ca Basarabia să se reunească cu patria mamă şi cred că aşa şi va fi. Păcat că nu s-a rezolvat această problemă atunci când a fost <podul de flori>. Atunci trebuie rezolvat şi acum nici nu mai existau problemele de azi”. Eugeniu Grebenicov, Matematician şi savant basarabean
Privit cu reţinere de români
„A fost refuzat la Chişinău şi primit cu braţele deschise la Universitatea Lomonosov, cea mai mare universitate a Rusiei. Moscova ştia cum să strângă mărgăritarele”, subliniază, astăzi, profesorul basarabean Valeriu Dulgheru, de la Universitatea Tehnică a Moldovei. O constatare amară, pe care o regăsim şi în prezentul românesc, de unde mii şi mii de minţi luminate se risipesc în toate colţurile lumii, dezamăgite de ţara încremenită într-un nesfârşit proiect de reformare.
„Prin plecarea lui Eugeniu Grebenicov dintre noi am pierdut o şansă poate greu de înţeles pentru mulţi. Acest uriaş matematician era extrem de disponibil şi dispus să împărtăşească, să ajute, dar, din nefericire, nu s-a reuşit să se treacă peste o anumită doză de ignoranţă, de autosuficienţă, poate şi peste anumite orgolii sau peste o lipsă de înţelegere şi separare a ceea ce înseamnă şcoala de cercetare rusă de politica rusă. Nu ştiu, spre exemplu, câţi doctoranzi români a avut Eugeniu Grebenicov, cu toate că, repet, a spus de multe ori că este foarte dispus să ajute”, a subliniat şi profesorul universitar ieşean Daniel Condurache, o declaraţie care trebuie citită mai mult „între rânduri”.
O minte excepţională
Ca o concluzie a puţinelor lucruri pe care am reuşit să le povestim despre acest mare om de ştiinţă, dacă ne raportăm din nou la cenuşiul prezent românesc, ne rămâne constatarea că Eugeniu Grebenicov a fost un tânăr cu o minte excepţională, căruia i s-a dat şansa să se pună în valoare. Nu numai că nu a rămas cu nimic dator, dar a oferit în schimb atât lucruri măsurabile, precum importanta economie de fonduri cheltuite în cercetarea spaţială, cât, mai ales, beneficii imposibil de calculat pentru viitorul ştiinţei şi al lumii în care trăim.
O lecţie simplă, pe care o cunoaştem atât de bine, dar pe care o putem bifa ca „evitată” în Cartea Groasă a Prostiei Româneşti.
