Veste bună pentru ieşeni. În toamna ar putea începe lucrările la noua pistă de la aeroportul Iaşi. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins că nefondate contestaţiile depuse de două firme şi a dispus continuarea procedurii de atribuire, care înseamnă practic semnarea contractului. În momentul de faţă, lucrările la aeroportul Iaşi sunt întârziate cu aproximativ 3 luni.
De construcţia noii piste se va ocupa asocierea Max Boegl România, SC Vega 93 SRL şi SC UTI Grup SĂ. Lucrările la nouă pistă nu vor trebui să dureze mai mult de 25 de luni.
Contractul prevede proiectarea şi execuţia lucrărilor în vederea realizării suprafeţelor de mişcare aeroportuare aferente unei piste noi cu lungimea de 2400 de metri. Concret, lucrările vor include realizarea pistei de decolare-aterizare, a căii de rulare, extinderea platformei şi a drumului perimetral, instalaţia de balizaj, canalizarea pentru apele pluviale, dar şi servicii de proiectare pentru toate cele menţionate anterior.