Expunerea corpului la temperaturi scăzute, mai ales în interiorul locuinţelor, favorizează pierderea în greutatea, având în vedere că organismul consumă mai multe calorii pentru reglarea termică, potrivit unui studiu de zece ani realizat de cercetătorii olandezi.
Teoria cercetătorilor olandezi de la Centrul medical al Universităţii din Maastricht, care au analizat efectele frigului asupra metabolismului, sugerează că asigurarea unei temperaturi scăzute în clădiri, mai ales pe timp de iarnă, este benefică pentru menţinerea unei greutăţi optime şi chiar pentru pierderea kilogramelor în plus.
Cel puţin în rândul tinerilor şi al persoanelor de vârstă medie, producerea căldurii corporale, care reacţie la senzaţia de frig, poate cheltui până la 30% din rezervele de energie ale corpului.
Acest lucru înseamnă că temperaturile scăzute cauzează o ardere semnificativ mai mare a caloriilor, care nu se mai depozitează astfel sub formă de grăsime.
„Am pornit de la ipoteza că mediul termic afectează sănătatea umană şi, mai precis, expunerea frecventă la frig moderat afectează semnificativ cheltuirea rezervelor noastre de energie pentru perioade prelungite de timp„, a afirmat doctorul Wouter van Marken Lichtenbelt, coordonatorul echipei de cercetare.
Studiul olandezilor a fost comparat cu cercetările unor oameni de ştiinţă din Japonia, care au detectat o pierdere a grăsimii corporale după ce voluntarii au petrecut două ore pe zi, timp de şase săptămâni, într-un mediu cu o temperatură constantă de 17 grade Celsius.
Cercetătorii din Maastricht au descoperit, de asemenea, că oamenii se obişnuiesc cu frigul, după o anumită perioadă de timp.
După ce participanţii la studiu au petrecut şase ore pe zi, timp de zece zile, într-un spaţiu cu temperaturi scăzute, nivelul ţesutului adipos brun din organism, care generează căldură, a crescut, astfel încât subiecţii au început să suporte din ce în ce mai bine temperatura ambiantă.
„În absenţa expunerii la o temperatură ambiantă variată, grupuri întregi de oameni s-ar putea îmbolnăvi de o serie de afecţiuni, precum obezitatea. În plus, aceştia devin vulnerabili la schimbări bruşte de temperatură„, a fost concluzia studiului, publicat în Trends in Endocrinology & Metabolism.
Sursa: mediafax.ro