O şefă de serviciu din cadrul Primăriei Iaşi a fost trimisă în judecată joi, 23 ianuarie, fiind acuzată de conflict de interese după ce şi-a angajat sora în cadrul unui proiect derulat de municipalitate.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, Cristina Paula Nucuţa, şefa Serviciului de Informatizare a Primăriei Iaşi, a angajat-o pe sora sa în cadrul unui proiect derulat cu fonduri europene. Aceasta din urmă, Iulia Mirela Aldea, a fost şi ea trimisă în judecată pentru complicitate la conflict de interese.
Potrivit actului de acuzare, procurorii ieşeni s-au autosesizat în acest caz pe 15 aprilie 2013. În urma verificărilor, s-a stabilit că, în calitate de proiect manager al proiectului “E-gos, Servicii de Orientare şi Guvernare”, Nucuţa ar „demarat demersuri de angajare a surorii sale care a obţinut astfel foloase materiale de 10.400 de euro”.
Investiţia europeană la care fac referire procurorii viza implementarea unei platforme care să ofere servicii de consiliere vocaţională şi educaţională pentru ieşeni. Primăria a adus astfel şase infochioşcuri pe care le-a montat la centrele de cartier din Alexandru cel Bun, Tătăraşi, Păcurari, Frumoasa şi Nicolina şi la sediul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă. Sistemul trebuia să le permită tuturor ieşenilor să aibă acces la informaţii publice sau să-şi creeze conturi pentru a putea cere consiliere vocaţională şi educaţională, arată Adevărul.
Iulia Mirela Aldea a lucrat în baza unei fişe a postului întocmită chiar de sora sa, au spus procurorii, timp de 22 de luni. Muncea 12 ore pe săptămână primind în schimb 550 de euro lunar.
În faţa anchetatorilor, Cristina Nucuţa a declarat că acuzaţiile nu sunt fondate întrucât funcţia sa nu ar fi inclusă în categoria funcţionarilor publici. Contactată telefonic, angajata Primăriei a refuzat să comenteze.
(Sursa: adevarul.ro)