Traian Băsescu a trimis coroane de flori la mormintele victimelor accidentului aviatic din Apuseni

0
99

Preşedintele Traian Băsescu a trimis două coroane de flori, cu mesajul ”Sincere regrete”, la mormintele pilotului Adrian Iovan şi studentei Aurelia Ion, care au murit în urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni.
 

Coroanele, din garoafe roşii, au fost puse pe mormintele lui Adrian Iovan şi al Aureliei Ion, având pe ele mesajul: ”Sincere regrete. Preşedintele României”, potrivit Romania TV.

 

Aceasta este prima reacţie a şefului statului, de la revenirea în ţară, Traian Băsescu aflându-se în momentul producerii accidentului într-o vizită de stat în Israel şi Teritoriile Palestiniene.

 

Marţi, şeful statului a fost întrebat de jurnaliştii aflaţi la întâlnirea pe care preşedintele o avea cu comunitatea românilor din Palestina, la Ramallah, cum comentează modul în care s-au desfăşurat acţiunile de salvare a victimelor accidentului aviatic.

 

 

„Doamnă, dacă eu nu ştiu decât că a fost un accident, ce vreţi să vă spun?”, a spus şeful statului, la acel moment.

 

Aceasta a fost singura referire a preşedintelui la accidentul din Munţii Apuseni, în urma căruia şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta la medicină Aurelia Ion.

 

Şeful statului urmează să primească, luni, din partea premierului Victor Ponta, solicitarea de convocare a unei şedinţe CSAT, pentru a se discuta demiterea şefului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), Marcel Opriş, pentru modul în care a acţionat această instituţie în cadrul operaţiunii de salvare a victimelor accidentului de avion din Apuseni.

 

Sursa: mediafax.ro

 
0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments