Poliţia intervine cu gaze lacrimogene împotriva unor manifestanţi islamişti şi liberali la Cairo

0
71

Poliţia a lansat o adevărată „ploaie” de grenade lacrimogene, sâmbătă, la Cairo, pentru a dispersa sute de manifestanţi islamişti, dar şi din cadrul unor mişcări liberale, care scandau sloganuri ostile puterii conduse de armată.
 

Susţinători ai fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, destituit de armată pe 3 iulie, au îndemnat la manifestaţii „paşnice” sâmbătă, cu ocazia marcării a trei ani de la revolta populară care l-a îndepărtat pe Hosni Mubarak de la putere în 2011.

 

 

„Jos regimul”, scandau manifestanţii, după care au fost dispersaţi pe străzi adiacente de o „ploaie” de grenade lacrimogene.

 

La aceeaşi manifestaţie, într-un cartier central din capitală, alături de susţinători ai lui Morsi participau, un lucru neobişnuit, membri din cadrul mişcării „Tinerii Revoluţiei” din 2011, care au răspuns unui apel al mişcării liberale şi laice din care fac parte foşti activişti din cadrul revoltei faţă de Mubarak. Aceştia din urmă scandau sloganuri ostile militarilor, poliţiştilor, nomenclaturii din perioada Mubarak şi mişcării Fraţii Musulmani, potrivit unui jurnalist AFP.

 

Sursa: mediafax.ro

 
0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments