VIDEO. Revoluție în toată regula la 35 de kilometri de granițele României. Consiliul Popular al Bucovinei a preluat puterea la Cernăuți

0
75
[iframe width=”640″ height=”360″ src=”//www.youtube.com/embed/ANaj3kG5eMA?feature=player_embedded” frameborder=”0″ allowfullscreen ]

Imagini dramatice la doar 35 de kilometri de frontiera de stat a României. Aproape o mie de persoane au luat cu asalt sediul administraţiei regionale de stat din Cernăuţi. După lupte grele, Miliţia a evacuat guvernatorul şi preşedintele regiunii şi a cedat controlul clădirii. Birourile au fost devastate, mobila şi documente oficiale au fost atuncate în stradă. Puterea a fost preluată de un Consiliu Popular al Bucovinei, format din 19 persoane.

 

„Vineri dimineaţă, înainte de începerea sesiunii extraordinare a Consiliului Regional Cernăuţi, clădirea conducerii ţinutului bucovinean a fost blocată de aproape 1000 de protestatari, care apoi au luat cu asalt sediul administraţiei regionale de stat, cerând demisionarea lui M. Papiev, şeful organului executiv, care a refuzat categoric, dispărând în clădire. M. Gainiceru, preşedintele Consiliului Regional, a fost lovit în cap, fiind spitalizat, arată Adevărul.

 

 

 

Manifestanţii au spart uşa, două geamuri şi au pătruns înăuntru, înfruntând rezistenţa miliţienilor, care au aruncat în ei de la etajul doi cu scaune, au folosit fumigene, gaze lacrimogene. Protestatarii au reuşit, totuşi, să ocupe clădirea, afirmând că de acum înainte ea aparţine poporului.

Deputatul poporului M. Burbak s-a autodeclarat intendentul sediului. Noii stăpâni ai sediului au sigilat birourile, au organizat apărarea clădirii, la care participă un detaşament de activişti şi 17 miliţieni. Cernăuţenii îi asigură cu produse, iar manifestanţii au reparat uşile şi au acoperit geamurile cu peliculă”, scrie publicaţia „Zorile Bucovinei”.

 

Foto: vidido.ua

Pe imaginile publicate de staţia regională de televiziune „Telecanal Cernăuţi” se poate observa cum protestatarii au luat cu asalt sediul administraţiei regionale de stat din Cernăuţi. Forţe de miliţie masate în interior încearcă să apere clădirea. Pe imagini se poate observa cum guvernatorul regiunii Mihail Papiev şi preşedintele Consiliului Regional, Mihai Găiniceru, au încercat să negocieze cu protestatarii. Mihai Găiniceru a fost lovit însă cu o piatră în cap, moment în care negocierile au fost sistate.

Şefii administraţiei au fost evacuaţi sub scuturile Miliţiei cu câteva minute înainte ca protestatarii să reuşescă să forţeze intrarea în sediul Administraţiei Regionale de Stat. După ce protestatarii au reuşit să cucerească clădirea, unii dintre miliţieni au trecut de partea opozanţilor şi ajută la asigurarea protecţiei clădirii, mai spune Adevărul.

 

 

Într-un videoclip publicat pe YouTube se poate observa cu guvernatorul regiunii Cernăuţi, Mihail Papiev, este evacuat din clădire cu ajutorul unui cordon format din zeci de miliţieni. Papiev a fost urmărit de protestatari. Miliţienii au reuşit să-l salveze cu greu de furia mulţimii, reuşind să-l urce într-un autoturism de teren.

După ce au preluat puterea la nivelul regiunii Cernăuţi, protestatarii au înfiinţat un „Consiliu Popular al Bucovinei”, format din politicieni ai opoziţiei şi reprezentanţi ai societăţii civile şi organizaţiilor nonguvernamentale.

 

 

Protestatarii s-au organizat în sediul Administraţiei Regionale de Stat, formând echipe paramilitare care să protejeze clădirea. Conducerea opoziţiei a făcut apel la populaţie să sprijine mişcarea cu medicamente, vitamine şi alimente.

Într-un comunicat transmis sâmbătă seară, liderii opoziţiei au anunţat că nou-înfiinţatul Consiliu Popular al Bucovinei va fi format din 19 persoane, însă numele acestora nu au fost încă anunţate.

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments