COD ROȘU în șase județe: Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea. Starea de alertă a fost extinsă

0
368

ANM a emis un cod roșu care vizează șase județe. Sunt vizate judeţele Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea.

 

Starea de alertă a fost extinsă în județele Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea. Decizia a fost luată în ședința de guvern de miercuri.

 

Se vor semnala intensificări ale vântului, cu rafale de peste 85 km/h, ninsoare abundentă, zăpadă puternic viscolită şi troienită, vizibilitate redusă spre zero. Codul roșu este valabil de la ora 15.00 până la ora 22.00. Până la ora 12.00, în toată zona avertizată, vântul şi ninsoarea au fost în intensificare progresivă.

 

Foarte probabil, acest nou cod roșu va duce la extinderea stării de alertă.

Un COD ROȘU pe timp de iarnă a fost emis pentru prima dată în țara noastră – de la începutul codului de culori pentru avertizările meteo – în urmă cu numai câteva zile. Imediat, Guvernul a luat măsura instituirii stării de alertă în zonele vizate din județele Buzău, Brăila și Vrancea.

 

Directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu a anunțat anterior că probabilitatea ca, miercuri după-amiază, să fie emis cod roşu de ninsori şi viscol pentru anumite zone este foarte mare.

 

El a amintit, într-o discuţie cu premierul Victor Ponta, aflat la sediul ANM, că pentru emiterea unui cod roşu este necesar să fie îndeplinite trei condiţii, şi anume ca stratul de zăpadă să fie de cel puţin 50 centimetri, intensitatea căderii zăpezii să fie de peste 10-15 cm/oră, iar viteza vântului să depăşească 80-90 km/oră.

 

Ce înseamnă stare de alertă

Conform legii,starea de alertă se referă la „punerea de îndată în aplicare” a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgenţă, respectiv ale unui eveniment excepţional care, prin amploare şi intensitate, ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, iar Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă asigură coordonarea unitară a activităţilor.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments