Proiect de 9,3 mil. euro pentru managementul inundaţiilor în bazinele superioare Prut şi Siret

0
98

 

Un proiect transfrontalier între România, Ucraina şi Republica Moldova pentru managementul inundaţiilor în bazinele superioare Prut şi Siret, prin aplicarea unui sistem comun de monitorizare şi avertizare, va fi implementat din acest an, cu o finanţare totală de 9,3 milioane de euro.
 

Proiectul East Avert a fost lansat miercuri la Iaşi şi va fi implementat până în noiembrie 2015, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR).

Din partea României, proiectul este realizat de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA), din subordinea ANAR.

Obiectivul principal al proiectului este îmbunătăţirea managementului viiturilor, al poluărilor accidentale si al calităţii resurselor de apă, pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă, se arată în comunicatul ANAR.

 

După implementarea proiectului, va fi realizat un management bun al apelor între România – Ucraina – Republica Moldova prin îmbunătăţirea culegerii datelor şi a transmiterii acestora, astfel încât, în situaţii de urgenţă (inundaţii, poluări accidentale) să fie posibilă intervenţia în timp util în vederea limitării pagubelor, pentru protejarea comunităţilor locale din bazinele râurilor Prut şi Siret, din zona de frontieră „, mai spune sursa citată.

Proiectul are o valoare de 9,3 milioane de euro (41,57 milioane de lei), din care 90 la sută sunt fonduri asigurate prin Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat prin Programul Operaţional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013, iar 10 la sută reprezintă cofinanţarea asigurată de partenerii dîn proiect.

Contribuţia României la finanţarea acestui proiect este de 1 milion de euro, au mai precizat pentru MEDIAFAX reprezentanţii ANAR.

 

Sursa: mediafax.ro

 

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentSTUDIU:Consumul regulat de alcool poate contribui la dezvoltarea cancerului de piele
Articolul următorRomânia a atras în 2013 mai mulţi turişti străini. Cum ne prezentăm la acest capitol în comparaţie cu alte state europene
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments