O companie americană scoate la concurs 250 de posturi pentru români vorbitori de limbi străine

0
66

 

O companie americană furnizoare de soluţii de outsourcing scoate la concurs 250 de posturi de customer care, customer support sau technical support în limbile engleză, franceză, spaniolă, germană, italiană şi olandeză, plus poziţii de consultant relaţii clienţi.
 

Compania americană CGS, prezentă în Bucureşti, Braşov şi Sibiu, scoate la concurs, ca urmare a extinderii activităţii, 250 de posturi, disponibile pentru vorbitori de română, engleză, franceză, spaniolă, germană, italiană şi olandeză, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX.

În România, activitatea companiei este organizată în trei centre aflate în oraşele menţionate, iar dintre cele 250 de posturi scoase la concurs, aproximativ 150 sunt în centrul de suport din Sibiu, iar alte aproape 100, în cel din Braşov.

„Poziţiile disponibile în limbile engleză, franceză, italiană, spaniolă, germană sau olandeză sunt de customer care, customer support sau technical support; acestora li se adaugă posturile de consultant relaţii clienţi, în limba română”, se mai precizează în comunicat.

CGS furnizează companiilor soluţii de outsourcing în 18 limbi străine: servicii de customer care, suport tehnic, help desk, telesales, precum şi alte servicii externalizate de multe verticale de business.

 

Angajatorul precizează că selecţia va fi riguroasă, după primirea şi analizarea CV-urilor urmând să fie selectaţi candidaţii pentru primul interviu. Această etapă include teste de verificare a gradului de cunoaştere a limbii străine solicitate pentru fiecare poziţie, având în vedere că personalul trebuie să vorbească fluent limba postului pe care activează. De asemenea, pentru anumite poziţii, primul interviu cuprinde şi verificarea cunoştinţelor tehnice.

Cei care vor fi selectaţi după prima etapă vor fi evaluaţi apoi la aptitudinile de comunicare cu clienţii, capacitatea de a răspunde solicitărilor primite de la aceştia, abilităţile de negociere, cunoştinţele tehnice etc. – de la caz la caz, în funcţie de fiecare poziţie.

După angajare, compania va organiza sesiuni de training, realizate în colaborare cu lideri de piaţă din domenii extrem de competitive, precum IT şi telecomunicaţii, banking, online retail etc.

„Programele de pregătire nu sunt uşoare; cei care le parcurg însă au parte de traininguri care le asigură un nivel de competenţă la standardele firmelor din Forbes Top 500”, precizează angajatorul.

În România, CGS are aproape 3.000 de angajaţi, peste 75 la sută dintre aceştia având sub 25 de ani. Aproximativ 95 la sută dintre angajaţii companiei sunt absolvenţi sau studenţi ai unor instituţii de învăţământ superior, majoritatea vorbind două, trei şi chiar până la cinci limbi străine.

Câştigul salarial depinde în primul rând de limba în care fiecare angajat îşi desfăşoară activitatea, precum şi de ansamblul competenţelor solicitate (tehnice, de negociere etc.), în primul an de activitate veniturile totale lunare (salariu, tichete de masă, bonusuri etc.) variind de la venitul mediu brut pe economie până la peste 1.500 de euro brut.

 

Sursa: mediafax.ro

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments