În perioadele cu temperaturi scăzute extreme, adică sub -20 de grade Celsius, angajatorii trebuie să asigure ceai cald, pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare şi echipament individual de protecţie pentru salariaţii care lucrează în aer liber, informează, vineri, Inspecţia Munci (IM).
IM precizează că a transmis inspectoratelor teritoriale de muncă instrucţiuni privind derularea în această perioadă a unor acţiuni de control privind respectarea prevederilor OUG nr. 99/2000, document care stabileşte măsurile ce trebuie aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.
„Prin temperaturi scăzute extreme se înţeleg temperaturi exterioare ale aerului sub -20 grade C sau temperaturi care, corelate cu condiţii de vânt intens, pot fi echivalate cu acest nivel”, informează IM.
Administraţia Naţională de Meteorologie are obligaţia de a comunica zonele în care temperatura atinge pragurile valorice menţionate, precum şi zonele pentru care se prognozează atingerea sau depăşirea acestor praguri.
Pentru angajaţii care muncesc în temperaturi scăzute extreme angajatorii trebuie să asigure distribuirea de ceai fierbinte în cantitate de 0,5-1litru/persoană/schimb, acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare, scop în care se vor asigura spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător şi echipament individual de protecţie.
„Dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutiv, angajatorii care nu pot asigura condiţiile de mai sus, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii salariaţilor, vor lua măsurile dispuse în Ordonanţa de urgenţă nr. 99/2000 (reducerea programului de lucru, întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă potrivit prevederilor legale)”, se mai arată în comunicatul transmis de IM.
De asemenea, pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de muncă în condiţii de temperaturi extreme inspectorii de muncă controlează asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi scăzute, asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate şi trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.
Inspectorii de muncă avertizează că nerespectarea prevederilor legale atrage amenzi aplicate angajatorilor cuprinse între 1.500 şi 2.500 de lei.
Sursa: mediafax.ro