Localnicii din satele buzoiene Boboc şi Târlele izolate de nămeţi încă de sâmbătă, mulţi în vârstă şi nevoiaşi, au ajuns la capătul puterilor în casele bătrâneşti înghiţite de omăt. Nu mai au alimente, apa o drămuiesc până la ultimul strop, iar animalele din grajduri nu au mai mâncat de zile întregi
Fără să se mai poată descurca singuri cu troienele care i-au lovit şi în urmă cu doi ani, oamenii din cele două sate aparţinând comunei Cochirleanca au acum nevoie de ajutor mai mult ca oricând, în condiţiile în care au rămas fără alimente şi fără apă, iar animalele nu au mai putut fi hrănite de câteva zile, de când a început viscolul.
În sprijinul acestor oameni au mers, joi, militarii din Garnizoana Buzău. După ce miercuri au încercat fără succes să deszăpezească un drum judeţean, joi, militarii au pornit cu forţe proaspete pentru a sparge bariera albă şi a ajunge la oamenii din cele două sate izolate: Boboc şi Târlele, unde de sâmbătă, de la prima ninsoare, nu a mai călcat picior de om străin.
Este ora 7.30. Misiunea debutează în forţă, cu multă încredere în autofreza construită special de către inginerii militari pentru acest tip de operaţiuni, însă după doar trei kilometri maşinăria se defectează, iar deschizător de drumuri rămâne o volă din dotarea MApN. În spatele utilajului, 20 de militari dau la lopată, înfruntând gerul aprig, pentru a lărgi drumul. La minus 15 grade Celsius orele trec greu.
La ora 10.00, după ce militarii reuşesc să deszăpezească doar câteva sute de metri de drum, un autoturism abandonat în nămeţi blochează şoseaua spre cele două sate izolate. Militarii raportează obstacolul şi în doar câteva minute la faţa locului ajunge comandantul Diviziei 2 Infanterie Getica, generalul Lucian Foca.
„Putem fi întârziaţi, dar nu putem fi opriţi. Înainte!” este ordinul pe care militarii îl urmează fără să comenteze, deşi se poate observa pe feţele lor că marea albă şi gerul năprasnic îi afectează şi pe ei ca pe toţi ceilalţi oameni. În tot acest timp, de pe drumul acoperit de zăpadă încep să apară oameni, iar acest lucru îi motivează pe militari dându-le încredere că satul este aproape.
După alte zeci de minute de muncă la lopată, militarii reuşesc să scoată autoturismuldin nămeţi, dar, cu toate acestea, înaintarea cu vola este destul de greoaie, iar timpul trece anevoios.
Generalul Lucian Foca are soluţia: „Suplimentăm numărul militarilor, iar aceştia vor pleca pe jos către locuinţele oamenilor ca să-i ajute la deszăpezirea caselor, în timp ce utilajele vor continua să cureţe drumul spre Boboc”.
Alţi o sută de angajaţi de la toate unităţile militare din judeţul Buzău ajung la faţa locului şi, înarmaţi cu lopeţi, „atacă” frontul alb.
Este ora 12.00 şi un prim obstacol este depăşit. Militarii trec de calea ferată şi încep să zărească primele case, care nu par chiar atât de înzăpezite. Primarul comunei, aflat în convoiul salvator, cu un Duster al Primăriei plin ochi cu pâine şi conserve, îi calmează rapid pe militari spunându-le că până la cele două sate mai sunt vreo şase – şapte kilometri. Drumul pare bun, iar militarii se urcă în maşini sperând că vor putea ajunge mai repede la cei care au nevoie de ajutorul lor, însă după doar câteva sute de metri drumul se înfundă şi militarii încep o nouă luptă cu nămeţii.
La ora 13.30, militarilor li se ordonă să coboare din camioane şi să-şi continue deplasarea pe jos către satul Boboc. Urmează peste şase kilometri de mers pe jos, prin zăpada care în unele zone este întărită, iar în altele afânată, înaltă până la brâu. După aproape două ore, militarii ajung in sfârşit în sat şi, cu lopeţile, încep să deszăpezească gospodăriile oamenilor care nu au reuşit încă să îşi croiască drum prin zăpadă.
În paralel, continuă lupta utilajelor cu nămeţii, însă înaintarea în marea de zăpadă se face în pas de melc.
În tot acest timp, aflând de venirea unui convoi salvator către satul lor, copiii din Boboc o iau pe câmp şi ies înaintea maşinilor.
Primarul comunei Cochirleanca, Nicolae Ilie, îi vede şi îi cheamă la maşină: „Luaţi pâine şi conserve ca să aveţi ce mânca acasă. Tu, ăsta mic, cum te cheamă? Ia de-aici, că voi sunteţi nouă fraţi acasă, nu o să-ţi ajungă două pâini”.
„E greu tare iarna. De câteva zile mâncăm doar turte şi mămăligă. E foarte multă zăpadă şi nu mai este pâine la magazin. Am ajutat şi noi cât am putut, dar abia am reuşit să ne dăm zăpada din curte” spune Leonard, un băiat de vreo opt ani, care mai are acasă opt fraţi.
Pe uliţele care duc spre marginea satului Boboc, zăpada
este neatinsă şi înaintarea se face extrem de greu. Stratul de zăpadă depăşeşte, în unele zone, gardurile gospodăriilor. Din când în când din nămeţi apare câte un chip curios să vadă dacă va primi vreun ajutor.
„Dacă mă credeţi nici nu mai ştiu de când suntem izolaţi, acum doi ani am fost în aceeaşi situaţie, azi de-abia au ajuns cei de la Primărie să ne ajute. Eu sunt văduvă, mama e văduvă şi mai sunt acasă fiica mea cu copiii, pentru că ginerele este plecat la Bucureşti la muncă, l-a prins acolo iarna şi nu a mai putut veni acasă. O singură dată am fost la magazin între primul şi al doilea viscol, însă nu am apucat să iau pâine. Am mai luat biscuiţi pentru nepoţi, am avut făină şi am făcut turte, am avut cartofi, fasole, omul nu poate sta fără nimic în casă. Cu apa ne-am descurcat greu, vecina a avut şi ne-a dat peste gard”, spune o femeie în vârstă din sat.
Câţiva metri mai în faţă, un bărbat, alături de fiica sa, este compleşit de marea de zăpadă. „Suntem izolaţi aici de sâmbătă, de la primul viscol. Azi am văzut lumina zilei, animalele sunt nemâncate, vai de lume. Ne-au mai ajutat de la Primărie, au trecut nişte militari pe aici, era nevoie de ajutorul lor, suntem bătrâni, asta-i situaţia, nu te pui cu natura”, spune Radu Blându, din satul Boboc.
La o altă gospodărie, un bărbat de 44 de ani, căruia i se vede doar creştetul capului dintre nămeţi, îşi curăţă singur zăpada de lângă casă. Bărbatul nu are niciun venit şi trăieşte alături de mama sa din pensia acesteia.
„De vineri suntem blocaţi, am mai avut mâncare, cât de cât, ce să facem? Eu sunt singur, am fost mulţumit că au trecut pe-aici militarii şi mi-au curăţat zăpada de la poartă. Ne descurcăm cum putem din pensia mamei”,spune Marian Nedelcu
”Vai de noi, am făcut economie ca să trăim, am văzut la televizor că vine urgia si ne-am aprovizionat. Zăpada a fost până sus, la acoperiş, dar asta este, ce-o vrea Dumnezeu trebuie să ducem”, completează Sânziana Nedelcu, mama bărbatului.
Este ora 18.00, iar între timp s-a lăsat seara şi volele au spart şi ultimul dop de zăpadă deschizând calea către satul Boboc. Militarii care le-au condus răsuflă uşuraţi şi coboară de pe utilaje la locuinţa unui sătean care le oferă un ceai cald şi câte ceva de-ale gurii.
„A fost greu. Nu ne aşteptam la atât de multă zăpadă. De acolo de sus (nr. – din cabina utilajului) se vedea doar o mare albă. Când am plecat, speram să mergem mai repede, nu ne aşteptam la aşa ceva, nu ştiam ce e aici”, a spus, cu greu, un militar care a stat mai bine de zece ore în cabina unui utilaj de deszăpezire.
S-a făcut noapte şi, din păcate, militarii nu îi mai pot ajuta pe săteni pentru că se pregătesc de plecare către cazarmă, nu înainte însă de a-i asigura că a doua zi vor reveni să continue treaba.
Sursa: mediafax.ro
