Filmul "Lindenfeld, o poveste de dragoste", regizat de Radu Gabrea, în premieră mondială, la Berlin

0
80

 

 

Filmul „Lindenfeld, o poveste de dragoste”, regizat de Radu Gabrea, va fi prezentat în premieră mondială, pe 13 februarie, la Institutul Cultural Român (ICR) din Berlin, informează instituţia din capitala Germaniei.
 

Astfel, ICR Berlin organizează pe 13 februarie o seară dedicată regizorului Radu Gabrea. În cadrul acesteia, va fi prezentat filmul „Lindenfeld, o poveste de dragoste”.

Cu un scenariu semnat de Lucian Dan Teodorovici şi de Florin Lăzărescu, filmul reprezintă o adaptare după romanul omonim scris de Ioan T. Morar.

Protagoniştii filmului sunt Victoria Cociaş, Victor Rebengiuc, Ion Caramitru şi Mircea Diaconu.

Regizorul Radu Gabrea şi actriţa Victoria Cociaş vor fi prezenţi la proiecţie şi vor participa la o discuţie cu publicul.

Considerat unul dintre cei mai importanţi regizori români, Radu Gabrea a debutat cu lungmetrajele „Prea mic pentru un război atât de mare” şi „Dincolo de nisipuri”, ambele prezentate la Festivalul de Film de la Cannes. Ca reacţie la îngrădirea activităţii sale din cauza cenzurii comuniste, el a reuşit să plece în Germania, în 1974, unde a realizat în special producţii de televiziune.

În anul 1986, cineastul şi-a susţinut teza de doctorat, despre Werner Herzog, la Universitatea Louvain. După întoarcerea lui în România, în 1997, Gabrea a fost numit preşedintele Oficiului Naţional al Cinematografiei. A desfăşurat în continuare o activitate bogată de producător, regizor şi autor. Radu Gabrea predă la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti.

Radu Gabrea a mai realizat filme precum „Mănuşile roşii” (2010), „Călătoria lui Gruber” (2009), „Cocoşul decapitat” (2008), „România! România! II” (2008), „Struma” (2001), şi „Rosenemil” (1993).

În 2011, Radu Gabrea a fost decorat cu Crucea de Cavaler a Ordinului pentru Merite al Republicii Germania.

 

Sursa: mediafax.ro

 

 

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentSuceava: Două persoane reţinute după ce transportau ţigări de contrabandă sub baloţi de lucernă
Articolul următorRomânia întâlneşte Rusia în sferturile de finală ale Campionatului European de futsal
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments